Povara crizei COVID-19: Decizie de ultim moment pentru angajații din Sănătate

Povara crizei COVID-19: Decizie de ultim moment pentru angajații din Sănătatesursă: arhivă EvZ

Decizii de ultimă oră în România! Valul patru al pandemiei a înregistrat o evoluție negativă fără precedent, iar autoritățile din Sănătate luptă cu toate resursele împotriva răspândirii variantei virulente Delta, care face tot mai multe victime în ultima perioadă. Personalul medical va fi suplimentat, arată ultima decizie a Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Concediile angajaților din spitale se suspendă, de asemenea. 

DSU, al cărui reprezentant este Raed Arafat, a decis luni, 11 octombrie, adoptarea unor măsuri imediate pentru soluționarea și gestionarea crizei din Sănătate, în contextul evoluției negative a numărului cazurilor de infectare. Astfel, DSU a decis suspendarea concediilor angajaților din spitale pentru o perioadă de 30 de zile.

Se suplimentează, de asemenea, la nivelul municipiului București, numărul de angajați din unitățile spitalicești, precum și numărul autospecialelor și ambulanțelor disponibile pentru pacienți.

Concediile medicilor se suspendă

„Astăzi, 11.10.2021, Departamentul pentru Situații de Urgență a întocmit 4 ordine care urmăresc de o manieră prioritară luarea unor măsuri imediate în vederea gestionării eficiente a situației pandemice dificile regăsită în acest moment, la nivel național, având în vedere evoluția situației epidemiologice cauzată de tulpina Delta, astfel:

1. Managerii unităților sanitare, în funcție de nevoile operaționale dispun întreruperea efectuării concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum și încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 11.10.2021. (Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluția situației epidemiologice va permite efectuarea acestora.

2. Medicii rezidenți de anul V în specialitatea medicină de urgență care urmau să înceapă probele pentru examenul de medic specialist începând cu luna octombrie 2021 vor susține aceste probe în luna decembrie 2021.

3. Cursurile pentru atestatul de asistență medicală de urgență prespitalicească și respectiv spitalicească se suspendă, urmând a fi reluate în luna decembrie 2021 iar medicii înscriși se reîntorc în unitățile de bază.

Numărul angajaților din spitale și al ambulanțelor se suplimentează

Totodată, în vederea luării la cunoștință a numărului mare de solicitări de sprijin venite din partea cetățenilor pentru asigurarea misiunilor specifice și inclusiv în contextul solicitării de transport a acestora la unități sanitare ca urmare a creșterii exponențiale a numărului de cazuri pozitive infectate cu virusul SARS-CoV-2, echipaje medicale vor fi dislocate, după cum urmează :

1. IGSU asigură dislocarea în municipiul București a 2 posturi medicale avansate, de categoria II cu personal aferent deservirii acestora, din cadrul unităților subordonate. Locațiile se vor stabili ulterior, în funcție de nevoile operaționale.

2. IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal și victime multiple și a 10 ambulanțe B2 în municipiul București, din cadrul rezervelor operative. Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenții în regim permanent, pe durata a 24h. Locațiile se vor stabili ulterior, în funcție de nevoile operaționale.

3. Pentru creșterea capacității de răspuns la nivelul SABIF, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne, 6 ambulanțe (5 aflate în dotarea MApN și 1 în dotarea MAI -Direcția Medicală a MAI) cu șofer, se vor alătura Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. Acestea vor deservi pentru sprijinirea SABIF in activitățile specifice de testare a cetățenilor.”, se arată în decizia luată luni, 11 octombrie, de DSU.

Ne puteți urmări și pe Google News