O criză este recunoscută ca având potenţialul de a ascunde oportunităţi, nu doar pericole. Pe de altă parte, momentele de criză scot la iveală adevăratul caracter al unui om sau al unei comunităţi, fie ea un sat, o metropolă sau o ţară. Faptul că România iese foarte prost pe un grafic cu aceste două coordonate ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi.

Conjunctura actualei crize financiare mondiale ar putea crea o oportunitate pentru o ţară ca România de a se face remarcată altfel decât prin scandaluri şi dezordine politică. Într-o lume în care capitalul fuge speriat la vederea oricărei umbre de pericol, în care anxietatea atinge cote-record şi fiecare oră aduce veşti proaste, apetitul pentru o notă discordantă la tot acest context devine uriaş.

Ce înseamnă o notă discordantă la actuala criză? O economie care creşte pe baze solide, care oferă un potenţial real, care prezintă riscuri mici sau administrabile şi care nu dă prea multe şanse scepticilor de a se îndoi de existenţa unor oportunităţi reale de investiţii. Toate aceste obiective pot fi tangibile şi realizabile printr-o bună gestionare şi menţinere a echilibrului macroeconomic, un mod sobru de abordare a exerciţiului bugetar, printr-un climat propice afacerilor şi dezvoltării unui puternic sector privat. Într-o lume în care instituţii cu tradiţie cad pradă propriei lăcomii, iar economii cu pretenţii sunt îngenuncheate de inconştienţă, o ţară care poate oferi lucrurile de mai sus ar avea mult de câştigat pentru simplul motiv că este o alternativă pentru un capital speriat, dar în căutare de investiţii solide.

Din păcate, România este cât se poate de departe de poziţia în care ar putea oferi, prin argumente credibile, o contrapondere la actuala criză. Întreaga tevatură legată de salariile profesorilor reprezintă un veritabil, dar trist apogeu al iresponsabilităţii politice româneşti, reflectând o rupere de realitate imposibil de ascuns. Viteza şi magnitudinea cu care actualul executiv a cheltuit miliarde de euro, fără a putea arăta lumii un rezultat tangibil, nimicesc în faşă argumentul că România îşi tine sub control propriul destin. Din contră, se cimentează din nou percepţia că România este mai vulnerabilă ca oricând la efectele fluctuaţiilor ce domină pieţele financiare. În loc să minimizăm şansele de a fi afectaţi de dezechilibre externe pe care nu le putem stăpâni, noi scăpăm de sub control şi acel fragil echilibru intern, pe care am putea să-l ţinem în frâu.

Mai rău, nimeni nu poate susţine că scrutinul electoral care va avea loc în mai puţin de două luni oferă oportunitatea reală a unei schimbări de ton, a unei abordări realiste, pragmatice şi profesioniste a priorităţilor strategice ale României. În fond, personajele care îşi bat joc de stabilitatea României acum sunt aceleaşi cu cele de pe buletinele de vot de pe 30 noiembrie.

Cu toate că magnitudinea actualei iresponsabilităţi a guvernanţilor depăşeşte limite imaginabile în trecut, aproape nimic din cele de mai sus nu mai surprinde pe cineva. Altfel spus, România nu numai că ratează ocazia de a oferi surprize plăcute, dar îşi pierde până şi capacitatea de a oferi surprize neplăcute.