Post TV rus: România, "maşina de cusut" a Europei

Post TV rus: România, "maşina de cusut" a Europei

Postul rus de televiziune Pervîi Kanal a difuzat în noiembrie un reportaj dedicat situaţiei din România pe care jurnaliştii o descriu drept cea mai săracă ţară a Europei şi care a devenit "maşina de cusut" a continentului graţie forţei de muncă ieftine.

Principalele concluzii pe care le-au tras jurnaliştii ruşi după ce au filmat în România sunt că românilor le este tot mai greu după ce ţara a aderat la Uniunea Europeană şi au ajuns astfel să trăiască cum pot. Jumătate din populaţie nu are ce mânca, au conchis ziariştii, citaţi şi de portalul Unimedia.

România a devenit "maşina de cusut a Europei" graţiei celei mai ieftine forţe de muncă de pe întreg continentul, au mai descoperit reporterii ruşi, aluzie la prezenţa masivă a firmelor din industria textilă. La acest capitol, ţara noastră este comparată cu Coreea de Nord când se face referire la modalitatea de plată a angajaţilor din acest sector, şi anume tichete prin care îşi pot procura articole textile produse în fabrica unde lucrează.

Despre capitala Bucureşti, descrisă prin imagini filmate şi în cartierul Ferentari, ziariştii postului spun că este probabil singura din Europa în care cablurile acoperă cerul în timp ce Transilvania li s-a prezentat ca "un stat" total diferit în graniţele României. De altfel, susţin persoane intervievate de postul respectiv, România stă pe umerii Transilvaniei, economic vorbind.

Reporterii mai subliniază că, în pofida situaţiei dramatice din ţară, atât puterea şi opoziţia sunt unite de idealul recreării României Mari. Această expansiune a şi început deja, susţine Pervîi Kanal, prin sutele de mii de paşapoarte româneşti acordate moldovenilor. <object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/Z8rMbh6N8Ec?fs=1&hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/Z8rMbh6N8Ec?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News