Post cu caviar la Mănăstirea Snagov

Post cu caviar la Mănăstirea Snagov

Patriarhul a inaugurat sâmbătă o pasarelă către Mănăstirea Snagov, iar călugării l-au ospătat cu bucate alese.

Podul Maicii Domnului sau al Rugăciunii este numele dat, sâmbătă, de către patriarh pasarelei către Mănăstirea Snagov, cea mai veche din Arhiepiscopia Bucureştilor. Pasarela, construită atât cu bani publici, cât şi cu fonduri private, a fost inaugurată, deşi nu este încă terminată.

După sfinţire participanţii la evenimentul religios au primit o masă pregătită de călugări. Meniul agapei din curtea manastirii nu a conţinut produse din carne, întrucât este postul Crăciunului, însă a fost bazat pe produse din peşte, în fiecare sâmbătă şi duminică fiind dezlegare la peşte. Printre delicatesele oferite s-au aflat icrele negre şi caracatiţa.

Iniţial, sfinţirea a fost programată la sfârşitul lunii octombrie, când se afla la Bucureşti şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, apoi pe 8 noiembrie - de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Nefiind gata nici atunci, patriarhul a decis ca ultimă dată 20 noiembrie, ajunul hramului mănăstirii. "Am zis că vom sfinţi ce vom găsi", a povestit PF Daniel. A găsit o pasarelă cu balustrada nefinalizată, dar deja folosită de credincioşi pentru a ajunge la mănăstire, în condiţiile în care până acum accesul se făcea doar cu barca.

"Podul, puntea sau pasarela au în acelaşi timp o funcţie practică şi o valoare simbolică. Podul ajută pe om să treacă peste un obstacol ce se află în drumul său: o apă, o prăpastie, o vale adâncă, o diferenţă de nivel. În chip spiritual, podul este simbol al medierii, al mijlocirii, chiar al rugăciunii care uneşte pământul cu cerul, pe om cu Dumnezeu, uneşte pe cei vii cu cei trecuţi sau mutaţi la Domnul", a spus patriarhul, la sfârşitul ceremoniei religioase.

Biserica Mănăstirii Snagov este ctitorie a voievodului Neagoe Basarab, şi picturile sale reprezintă cel mai mare ansamblu mural care se păstrează într-un lăcaş de cult din ţara noastră. Există legenda neconfirmată de istorici că în mănăstire este înmormântat Vlad Ţepeş.

Invitaţi, Isărescu şi Udrea

Pentru ridicarea pasarelei, Patriarhia a premiat mireni care au avut legătură cu lucrările de construcţie, de la preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Cristache Rădulescu şi primarul comunei Sna gov, Apostol Muşat, până la sudor. Premierea a adunat mai mulţi localnici, printre care s-a aflat şi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, care are o casă în apropiere, în Siliştea Snagovului.

La agapa din curtea mănăstirii şi-a făcut apariţia şi ministrul turismului, Elena Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News