Portsmouth FC, interzisă în Europa

Portsmouth FC, interzisă în Europa

Portsmouth, finalista Cupei Angliei din acest sezon, nu va juca în Liga Europa, a anunţat Federaţia Engleză de fotbal (FA).

Formaţie cu severe probleme financiare, Portsmouth, avea locul asigurat în Liga Europa deoarece adversara din finală, Chelsea Londra, nu mai poate rata cel puţin locul patru în Premier Leagu, ultimul care oferă dreptul de a juca în Liga Campionilor.

Cu toate acestea, administratorii clubului din sudul Angliei, au anunţat ieri că datoriile clubului se ridică la aproape 140 de milioane de euro, iar UEFA nu va acorda licenţă grupării de pe Fratton Park. Astfel, echipa care va încheia sezonul în Premier League pe locul şapte - poziţie ocupată în prezent de Liverpool - îi va lua locul lui Portsmouth în Liga Europa.

Ne puteți urmări și pe Google News