Portretul Anamariei Prodan, făcut de un jurnalist: Inventează mult, bagă în ele
- Maria Pană
- 5 martie 2025, 15:19
Anamaria Prodan. Sursa foto: InstagramAnamaria Prodan este portretizată de către unul dintre jurnaliștii sportivi care o caracterizează drept ”hoțomancă”. Cu toate acestea, Costin Ștucan spune că impresara nu e chiar atât de ”haină”.
Anamaria Prodan ”inventează mult”
Impresara este una dintre cele mai controversate figuri din lumea sportului. Iar Costin Ștucan care o cunoaște bine spune despre ea că e umană. Asta chiar dacă în trecut cei doi s-au certat din diferite motive. ”Băi, aici cred ca e cel mai greu personaj de descris. Știi de ce? Pentru că deși la un moment dat eram dușmani total, are ceva în ea.

Anamaria Prodan. Sursa foto: Facebook/Codin Maticiuc
Nu cred ca e un suflet atât de hain precum pare. Mă rog cum se vede la televizor, în emisiuni, în blesteme. Nu mi se pare un demon cum e portretizată. Ok, inventează mult, bagă în ele, are tot felul de păcate și bube și ea le știe. E hoțomancă! Dacă te uiți în ochii ei și îi spui că minte începe să râdă și ea. Și îți mai fabulează ceva. Dar are și o zonă umană pe care am văzut-o în discuțiile cu ea”, a spus jurnalistul.
Înconjurată de bărbați
Cert este că impresara este una dintre femeile de afaceri de succes din România. Aceasta se descurcă foarte bine financiar și nu numai. Este văzută în general în compania bărbaților mai ales că ea reprezintă în continuare jucători de fotbal. De altfel și la ultima apariție publică, aceasta a câștigat un turneu de poker pe care l-a jucat alături de bărbați.
Ea a fost căsătorită de două ori, ultimul soț fiind Laurențiu Reghecampf. De acesta a divorțat în urmă cu doi ani, dar ocazional mai fac schimb de replici dure. Pe de altă, impresara este acum implicată într-o altă relație cu Ronald Gavril, campionul mondial la box. Cei doi sunt împreună de mai bine de un an și se pare că relația lor este una stabilă.