Ponta nu exclude ca Antonescu să fie prezidenţiabilul PSD-PNL
- Adam Popescu
- 21 noiembrie 2010, 12:19
Victor Ponta nu exclude varianta ca la alegeri Crin Antonescu să fie prezidenţiabilul PSD şi PNL, în aceste condiţii social-democraţii fiind cei care să dea primul ministru.
Şeful PSD a făcut acest scenariu pornind de la sondajele recente care, susţine el, relevă că PSD ar fi cel mai votat partid, cu cote de 38%-40%, iar Crin Antonescu ar fi cel mai votat candidat pentru Preşedinţie.
"Pentru noi n-ar fi problemă de orgoliu să spunem că PSD este partidul care poate să dea prim-ministrul şi PNL preşedintele, dacă asta ar fi o soluţie politică agreată însă de cei care ne votează", a spus Ponta, la Pro TV, menţionând că pentru el varianta este "perfect fezabilă". Cota unică-da, suspendarea lui Băsescu-nu Până la prezidenţiale însă, liderul PSD face planuri pe temen mai scurt "resuscitând" relaţia cu PNL. După contrele din ultima perioadă, Ponta şi-a temperat tonul şi chiar vorbeşte pe limba liberalilor susţinând că un eventual guvern PSD-PNL nu ar renunţa la cota unică. El a explicat că, deşi impozitarea diferenţiată este soluţia pe care o vede viabilă, trecerea la un astfel de sistem este un proces laborios, care nu trebuie făcut în grabă. Cât priveşte o eventuală suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, posibilitate invocată recent de Crin Antonescu, Victor Ponta a spus că "nu e de actualitate". "Nici nu cred că va fi vreodată suspendarea unui preşedinte o problemă de actualitate", a spus liderul PSD.