Ponta îi scrie lui Ungureanu: Reziliați contractele "băieților deștepți"!

Ponta îi scrie lui Ungureanu: Reziliați contractele "băieților deștepți"!

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a trimis o nouă scrisoare primului-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu în care îi cere acestuia să rezilieze contractele cu "băieţii deştepţi".

"Domnule prim-ministru, acum o săptămână v-am solicitat, în numele USL, rezilierea cât mai rapidă a contractelor dintre Hidroelectrica şi intermediari, aşa-numiţii «băieţi deştepţi», înainte de a începe orice discuţie privind pachetul de legi pe energie şi pe marginea strategiei Guvernului de a vinde pachete de acţiuni deţinute de stat la companii din sectorul energetic. Nici până la acest moment nu am beneficiat de un răspuns din partea domniei voastre, fie direct, fie printr-o decizie în concordanţă cu cele solicitate de USL în urmă cu câteva zile. Ieri, atât ministrul Justiţiei, cât şi ministrul Economiei au vorbit despre faptul că există soluţii legale pentru rezilierea acestor contracte. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a specificat că decizia vă aparţine", se arată în scrisoarea deschisă trimisă de Ponta.

Liderul PSD i-a cerut premierului reziliere contractelor semnate între Hidroelectrica şi intermediarii din energie, ca o condiţie obligatorie pentru o dezbatere pe tema legilor energiei.

Ne puteți urmări și pe Google News