Ponta compară numirea lui Daniel Morar la Parchetul General cu situaţia de la Oltchim

Ponta compară numirea lui Daniel Morar la Parchetul General cu situaţia de la Oltchim

Premierul a criticat din nou numirea lui Daniel Morar, de către Codruţa Kovesi, ca şef interimar al Parchetului General.

"Povestea asta cu interimatul care numeşte un alt interimat, care după aia desemnează un interimat, începe să semene cu Oltchim-ul. Aş vrea şi sper ca doamna ministru când se întoarce (de la Bruxelles - n.r.) să trateze foarte serios această situaţie", a declarat Ponta, la începutul şedinţei de guvern. El i-a mai cerut ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, să nu se lase "atrasă în jocuri politice" şi să facă propuneri pentru noii şefi ai DNA şi ai Parchetului General.  Acum câteva zile, invitat la emisiunea Sinteza Zilei, premierul nu numai că nu l-a contrazis pe Mircea Badea, atunci când acesta a afirmat că Morar şi Kovesi sunt "smardoiaşii" lui Traian Băsescu, dar chiar i-a spus realizatorului emisiunii "În gura presei" că tot ceea ce poate face este să dea din cap, afirmativ.