Social
Cum se punea varza la murat pe vremea străbunicilor. Trucul uitat care o ținea tare până primăvara
Varza murată. Sursa foto: arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Pregătirea verzei pentru iarnă era, în gospodăriile străbunicilor noștri, un adevărat ritual de toamnă. Departe de metodele moderne sau de recipientele din plastic, gustul autentic al verzei murate venea din răbdare, ingrediente naturale și câteva secrete transmise din generație în generație.
Cum se punea varza la murat pe vremea străbunicilor. Trucul uitat care o ținea tare până primăvara
Totul începea cu alegerea și curățarea vasului. Pe vremuri, varza se punea exclusiv în butoaie din lemn de stejar sau de fag. Cu câteva zile înainte, butoiul era spălat cu apă clocotită și opărit cu crenguțe de vișin sau pelin, pentru a elimina orice miros și a preveni apariția florii.
Nici alegerea verzei nu era lăsată la voia întâmplării. Străbunicii așteptau primele brume de toamnă, deoarece frigul făcea frunzele mai fragede și mai dulci. Se alegeau căpățâni sănătoase, îndesate, cu foi subțiri, de obicei din soiuri românești de toamnă, fără pete sau lovituri.
Rețeta tradițională de saramură și ingredientele secrete
După ce cotoarele erau scobite și umplute cu sare grunjoasă, căpățânile se așezau strâns în butoi, una lângă alta, cu partea scobită în sus. Printre ele se strecurau câteva ingrediente esențiale pentru aromă, culoare și conservare.
În fiecare gospodărie se adăugau bețe de mărar uscat, crenguțe de cimbru, rădăcini de hrean tăiate pe lung și câteva boabe de porumb sau felii de gutuie. Hreanul avea rolul de a păstra varza tare și crocantă până în primăvară, în timp ce porumbul și gutuia ofereau o culoare aurie și un gust ușor dulceag.
Peste toate acestea se turna saramura preparată din apă de fântână și sare grunjoasă neiodată, în proporție de aproximativ o lingură mare de sare la un litru de apă. Sarea iodată nu exista, iar cea naturală asigura o fermentare lentă și sănătoasă.
Pritocitul, pasul care nu lipsea niciodată
Un detaliu esențial în rețeta tradițională de varză la murat era pritocitul. La fiecare două sau trei zile, în primele două săptămâni, gospodarii suflau aer în butoi printr-un furtun sau o țeavă de trestie, ori scoteau o parte din moare și o turnau înapoi.
Această aerisire a lichidului împiedica formarea mucegaiului și ajuta saramura să se omogenizeze. După aproximativ o lună, varza era gata, iar moarea devenea limpede, acră și plină de vitamine, numai bună pentru sarmale, salate sau ciorbe de iarnă.
Recomandările noastre
