Ponta a lecturat din documentul CSAT privind "megaministerul" lui Băsescu

Ponta a lecturat din documentul CSAT privind "megaministerul" lui Băsescu

La începutul şedinţei de guvern, premierul le-a citit miniştrilor şi jurnaliştilor prezenţi din ceea ce el pretindea a fi un document al CSAT în care se propunea ca un consilier prezidenţial să coordoneze ministerul de Externe, radioul şi televiziunea publică.

Potrivit lui Ponta, în document se propunea "comunicarea permanentă în media europeană a evoluţiilor României, pornită de la surse interne coordonate de către o nouă entitate instituţională din cadrul Administraţiei Prezidenţială, denumită Oficiu pentru diplomaţie publică. Acest oficiu se înfiinţează în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, în coordonarea unui consilier prezdenţial şi aduce la îndeplinire sarcinile coordonând, colaborând cu instituţiile precum Ministerul Afacerilor Exetrne, Ministerul Administraţiei şi Internelor, televiziunea publică şi radioul public". Şeful guvernului a spus că s-a consultat cu juriştii şi aceştia l-au asigurat că nu comite nicio ilegalitate dacă citeşte dintr-un document al CSAT.