Poluare cu petrol, pe Jiu

Poluare cu petrol, pe Jiu

În această dimineaţă s-a produs o poluare cu ţiţei, pe râul Amaradia, în zona Dudoviceşti, spre confluenţă cu râul Jiu. Prin propagare, pe râul Jiu, au ajuns irizaţii petroliere pe o lungime de circa un kilometru în aval şi pe o porţiune de 10 metri, de la malul stâng spre larg.

În urma constatărilor efectuate de echipele Administraţiei Naţionale “Apele Române”- Direcţia Apelor Jiu (DAJ) şi Sistemul de Gospodărire Jiu (SGA Jiu), a rezultat faptul că a fost deschis un ventil, de către persoane rău intenţionate, de la o subtraversare a conductei de transport produs petrolier Brădeşti-Gherceşti, aparţinând Petrom – Grup Zăcăminte Brădeşti.

Ventilul conductei de produs petrolier a fost închis. Echipa de la Apele Române, împreună cu Petrom, au intervenit prin montarea a patru baraje succesive la cca 50 m distanţă între ele pe râul Amaradia şi la confluenţă cu râul Jiu, împrăştiindu-se material care absoarbe reziduriile petroliere.

S-au mai montat şi pe râul Amaradia doua baraje absorbante, dar în prezent pe Jiu curg pete discontinuue cu lăţimi variabile între 10 şi 40 metri pe lângă malul stâng. Sursa de poluare a fost stopată, dar terenul din jurul conductei a fost acoperit cu produs petrolier pe o suprafaţă de 30 mp.

Conform informaţiilor celor de la Apele Române, în cursul de apă nu mai ajung produse petroliere, deşi existp produs petrolier, în păpurişul de pe maluri, care va fi îndepărtat cu substanţe specifice. În zona de teren afectată se va acţiona pentru toaletarea zonei, acţiunea urmând a fi realizată de personalul de la Petrom Brădeşti.

Ne puteți urmări și pe Google News