Polonia SCHIMBĂ din temelii sistemul judiciar: Parchetul şi PROCURORII, sub CONTROLUL ministrului de justiţie
- Alexandra Iancu
- 29 ianuarie 2016, 08:27
Camera inferioară a parlamentului de la Varşovia, dominată de partidul conservator al lui Jaroslaw Kaczynski, a adoptat joi o lege controversată care supune Parchetul şi procurorii sub controlul direct al ministrului justiţiei, anunţă AFP.
În baza noului text, funcţia de procuror general va fi exercitată de ministru. Acesta va avea, de asemenea, dreptul de a interveni în fiecare anchetă, pe lângă orice procuror, scrie Agerpres.
Legea a fost votată de 236 de deputaţi, 209 i s-au opus, iar opt s-au abţinut. Ea anulează reforma introdusă în 2009 de majoritatea centristă precedentă care a făcut din Parchet o instituţie independentă de puterea politică.
Toate formaţiunile din opoziţie i-au reproşat partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere din octombrie, că "politizează" din nou Parchetul.
În opinia conservatorilor, astfel se pune capăt unei "experienţe complet ratate" a precedentei coaliţii guvernamentale, care, potrivit acestora, a diminuat responsabilitatea acţiunilor Parchetului.
Noua lege modifică structurile Parchetului la nivel naţional şi regional, fapt ce, în opinia opoziţiei, ar putea servi ca pretext supravegherii procurorilor.