Polițiștii au prins un scafandru traficant de țigări

Polițiștii au prins un scafandru traficant de țigări

Un cetăţean ucrainean care trecea Tisa cu ţigări de contrabandă din Ucraina, în costum de scafandru, a fost prins, noaptea trecută, de poliţiştii de frontieră, fiind recuperate aproape 40.000 de pachete de ţigări.

Vineri noapte, în jurul orei 3.00, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, au observat în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care transportau către interiorul ţării colete. Poliţiştii de frontiera i-au somat pe contabandiști, moment în care bărbaţii au abandonat coletele şi au fugit către teritoriul statului vecin. Poliţiştii au folosit armamentul din dotare, fiind tras un foc de avertisment în plan vertical. În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea unui bărbat, cetăţeanul ucrainean Vasile C., de 21 de ani, domiciliat în Ucraina, echipat într-un costum de neopren (scafandru) pentru a trece mai uşor ţigările prin apa rece a râului Tisa. 72 de colete pline cu țigări La faţa locului, au fost descoperite 72 de colete învelite în folie neagră, care conţin ţigări, de provenienţă ucraineană. În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 39.880 pachete ţigări, în valoare de aproximativ 357.300 de lei. Cetăţeanul ucrainean este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat. Totodată, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. Şi lucrătorii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului au descoperit, abandonate, în apropierea frontierei de stat 14 colete ce conţineau 6.960 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 62.000 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News