Poliţistul de la Secţia 10, reţinut pentru mită, a fost arestat
- Mihnea-Petru Pârvu
- 25 februarie 2012, 19:00
Marin Gheţu, agent principal de poliţie de la Secţia 10, care a fost reținut, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub acuzaţia că a primit 2000 de lei mită de la o femeie, administrator al unui local din Centrul Vechi, a fost arestat.
Marin Gheţu, agent şef principal la Secţia 10 Poliţie din Bucureşti, a fost reţinut vineri, de procurorii Parchetului Capitalei, care îl acuză de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Procurorii au propus instanţei arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Marin Gheţu, cererea fiind admisă, sâmbătă, de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Anchetatorii au stabilit că poliţistul s-ar fi întâlnit în repetate rânduri cu denunţătoarea, administrator al unui local, căreia i-a cerut bani pentru a nu o amenda pentru încălcarea normelor referitoare la efectuarea unor renovări la imobilul în care funcţiona localul. Totodată, poliţistul i-ar fi promis femeii că va interveni pe lângă funcţionari de la Primăria Capitalei pentru obţinerea avizelor necesare de construcţie.