Cu toate că Statul Islamic a fost practic distrus, o nouă amenințare planează asupra fragilului echilibru din regiune. Pe de o parte, Israelul atacă de o bună bucată de vreme ținte de pe teritoriul sirian încercând să împiedice o creștere a prezenței militare iraniene în zonă. De cealaltă parte, regimul de la Damasc a început să ridice tonul, amenințând deschis cu războiul. Ministrul de Externe de la Damasc, Faisal Mekdad, a înaintat un avertisment oficial șefului Organizației pentru Supravegherea Armistițiului dintre Israel (pe de o parte) și Siria și Liban (de cealaltă), Kristin Lund, în încercarea de a împiedica un proiect care vizează recunoașterea oficială de către SUA a suveranității israeliene asupra Înălțimilor Golan.

Cât de impresionați vor fi autorii proiectului- senatorii republicani Ted Cruz, Tom Cotton și Mike Gallagher (Partidul Democrat) – de protestul sirian, e greu de spus. Cert este că Orientul Mijlociu e din nou un butoi cu pulbere. Deocamdată, pentru Assad lucrurile merg în acest moment mult mai bine decât ar fi îndrăznit să viseze cu 2-3 ani în urmă. Bogatele monarhii sunite din Golf, care au sponsorizat insurecția împotriva sa, par să accepte că nu poate fi răsturnat de la putere. Mai mult, Emiratele Arabe Unite își redeschid reprezentanța diplomatică de la Damasc, iar un alt vechi dușman, Turcia, s-a împăcat cu ideea că Assad a câștigat războiul civil. În ciuda acestor victorii, Assad rămâne în continuare din punct de vedere militar la mâna iranienilor și a miliției Hezbollah sponsorizate de aceștia. Reprezentant al minorității alawite (o ramură a islamului șiit), Assad are nevoie de ajutorul coreligionarilor din Iran și Liban ca să țină sub control majoritatea sunită. Ca urmare, chiar dacă ar avea numai de pierdut din orice înfruntare cu Israelul, Assad trebuie să țină seama de faptul că Iranul vrea război.

Nu numai pentru că regimul islamist de la Teheran și-a făcut un țel din a distruge statul evreu, ci pentru că republica islamică vrea să cimenteze semiluna formată din regimuri șiite sub hegemonia iraniană. Visul vechi de decenii e acum extrem de aproape de a deveni realitate. Irakul și Siria sunt deja sub influență iraniană, iar Libanul e prea mic ca să poată spera la o politică independentă. De cealaltă parte, un lucru e sigur – Israelul nu va părăsi Înălțimile Golan. Și nici n-ar trebui să mizeze cineva pe faptul că evreii vor da dovadă de reținere.

Timpul în care statul evreu era gata să negocieze teritorii contra pace pare demult apus. Israelul pare să fi ajuns la concluzia că orice încercare a sa de a detensiona situația e privită de vecinii arabi (poate cu excepția Egiptului și a Iordaniei) ca o dovadă de slăbiciune. Așadar, dacă e să aleagă între război și retragerea din Golan, Israelul va alege aproape sigur războiul, mai ales dacă la putere rămâne Netany ahu. Riscul ca totul să degenereze e însă uriaș, pentru că în spatele Israelului sunt Statele Unite ale Americii, iar Rusia ar putea interveni de partea aliaților săi din Siria și Iran. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că Israelul și Iranul emit pretenții de puteri nucleare.

 

Te-ar putea interesa și: