PSD se reuneşte în şedinţă de urgenţă
Biroul Permanent Naţional al PSD a fost convocat de urgenţă pentru ora 15.30. Social-democraţi ar urma să discute situaţia creată ca urmare a declanşării anchetelor penale împotriva unor lideri marcanţi...
Cele mai noi știri și analize despre politica din România: decizii guvernamentale, partide, alegeri și impactul asupra societății.
Biroul Permanent Naţional al PSD a fost convocat de urgenţă pentru ora 15.30. Social-democraţi ar urma să discute situaţia creată ca urmare a declanşării anchetelor penale împotriva unor lideri marcanţi...
Reprezentanții Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Iasi vor demara controale la operatorii economici asupra cărora există suspiciuni că au livrat produse alimentare stricate. Amenda într-un astfel de caz este...
Scenă incredibilă în cancelaria Școlii Virgil Caraivan din Suletea, Vaslui. După o ceasrtă cruntă, două cadre didactice s-au lovit în cancelarie. Bătaia s-a terminat la Poliție. O profesoară în vârstă...
Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a declarat, marţi, răspunzând unei întrebări legate de discuţia prin care Viorel Hrebenciuc îi promitea sprijin lui Dan Şova pentru obţinerea şefiei PSD, în detrimentul său,...
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, apreciază că nu sunt utile confruntările între cei înscrişi în cursa pentru Palatul Cotroceni decât în cazul în care ar participa...
Facturile la încălzire ale proprietarilor din Constanța sunt reduse cu 10% în lunile noiembrie și decembrie, dar începând de anul viitor nu se știe dacă oamenii cu venituri mici vor...
În copilărie, medicii nu i-au dat nicio șansă de a ajunge la maturitate. Cazul depășește limitele studiilor făcute până acum și poate fi considerat un adevărat miracol. Pe lista CJAS...
Directorul medical de la Spitalul de Boli Contagioase din Cluj Napoca, Mihaela Lupșe (foto) a mințit cu nerușinare și a încercat să facă presiuni pentru eliminarea unui articol care prezenta...
Comisia Juridică din Camera Deputaţilor va discuta astăzi solicitarea DNA de arestare a lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam în dosarul retrocedărilor ilegale. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de...
Un scandal monstru între două clanuri rivale din Timișoara a fost filmat, în plină stradă, de un amator. Scenele au fost surprinse de locatarul unui bloc din vecinătate, iar imaginile...
Vulturul din bronz din Poiana lui Mihai, monument istoric amplasat în anul 1932, a fost furat. Primăria comunei Schela a depus o plângere la poliţie. Poliția din comuna Schela caută...
Un vagon cisternă plin cu motorină a deraiat marţi dimineaţă, pe o linie de manevră, în gara Cehei din Sălaj, fără a exista scurgeri importante de combustibil. „Este vorba de...
După ce Sebastian Ghiță a cerut suspendarea lui Dan Sova și Viorel Hrebenciuc, din partid, spiritele s-au încins în PSD. Aflat la o întâlnire de taină cu Mircea Goană la...
Bătaia a pornit de la o datorie neachitată dintre bărbații acestora și a fost monitorizată de elevul de serviciu O profesoară în vârstă de 34 de ani de la Școala...
Caz incredibil în Craiova. Cei aproape 700 de elevi ai Colegiului Naţional "Elena Cuza" din Craiova riscă să fie evacuaţi de Mitropolia Olteniei, din pricina unui litigiu. Mitropolia Olteniei a...
Camera Deputaților a amânat votul în cazul cererii DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului conservator din lipsă de cvorum, în sală fiind prezenți doar 116 deputați din totalul...
Don Lothrop se consideră un om foarte norocos. Om de afaceri de succes în America, s-a "pensionat", cum îi place să spună, la 40 de ani, vârstă până la care...
La Mehedinți, liderul PMP și câțiva activiști au fost agresați de un polițist, iar alții le-au desumflat roțile mașinii. Eugen Golea, președintele organizației județene PMP Mehedinți, și patru acti viști...
După ce DNA a anunțat începerea urmăririi penale pentru liderii PSD Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova, deputatul Sebastian Ghiță a declarat că cere suspendarea celor doi colegi ai săi din...
Candidatul Alianței Creștin Liberale (ACL) la președinția României, Klaus Iohannis a afirmat luni, în cadrul unei emisiuni televizate, că afirmația sa legată de ''ghinionul'' profesorilor a fost ''neinspirată''. ''A fost...