Conducerea PNL a decis, în şedinţa de astăzi, ca primul tur al alegerilor locale să fie organizat în data de 25 mai, au declarat surse din partid.
Conform surselor citate, liberalii au convenit asupra acestei date, decizia finală urmând să fie anunţată de Guvern.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că alegerile locale vor fi organizate, cel mai probabil, la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, data exactă urmând să fie stabilită în şedinţa Guvernului din această săptămână.
PDL a propus ca alegerile locale să fie organizate în 25 mai şi 8 iunie, propunere faţă de care şi-au exprimat acordul de principiu şi celelalte partide.
Pe de altă parte, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, la finalul Biroului Permanent Naţional, că evaluarea juridică a social-democraţilor arată că organizarea alegerilor locale în altă perioadă decât 8-15 iunie nu se poate face în lipsa unei legi organice adoptate de Parlament.
Geoană a afirmat că organizarea alegerilor locale în data de 25 mai, cum au propus unele partide, sau la sfârşitul lunii iunie, cum a propus PSD, nu se poate face decât printr-o lege organică adoptată de Parlament.
El a menţionat că nu este nevoie de o lege organică pentru modificarea datei alegerilor locale doar în eventualitatea în care acestea au loc în intervalul 8-15 iunie, când expiră, din punct de vedere legal, mandatul actual al consilierilor şi primarilor.
(13:40)