Plecat-au nouă din Vaslui și cu primarul zece, la cules de căpșuni în Spania!

Plecat-au nouă din Vaslui și cu primarul zece, la cules de căpșuni în Spania!

Jumătate din funcționarii primăriei Drânceni vor merge cu primarul să devină căpșunari

Gelu Pecheanu, primarul comunei Drânceni a anunțat că, în urma deciziei Guvernului Ponta de a nu aloca niciun leu la bugetul comunei pe care o conduce, va pleca la muncă în Spania, la cules de căpșuni, sau în Germania sau Austria, în funcție de cea mai bănoasă ofertă, informeză site-ul vasluian vrn.ro. Edilul spune că a anunțat deja intenția sa la oficialităti, iar o serie de instituții, gen Agentia de Finanțare a Investitiilor Rurale, ar fi spus că primarul nu poate pleca, pentru că este ordonator de credite și nu poate părăsi proiectele cu finanțare europeană pe care le-a semnat. Proiecte care nu sunt finanțate de doi-trei sau patru ani de zile și care l-au adus pe primar în culmea disperării. „Plec cu echipa mea de la primărie, din cei 19 funcționari vor să plece la muncă în jur de zece sau 11 oameni, iar eu voi merge cu ei. Când pleacă oastea, trebuie să pleci și tu cu ei, nu poți să-i lasi singuri la război. De aceea, merg si eu cu ei”, a anunțat Pecheanu, citat de vrn.ro. Este greu de crezut, totuși, că un primar în funcție va pleca din fruntea primăriei peste noapte, desi Gelu Pecheanu spune că ar urma să plece la muncă în jurul datei de 15 aprilie.