Platini joacă pentru România

Platini joacă pentru România

Preşedintele forului european susţine organizarea finalei de Cupa UEFA-2012 la Bucureşti, deşi arena care ar urma să o găzduiască nu e construită.

Prieten la cataramă cu Mircea Sandu, preşedintele FRF, unul dintre oamenii-cheie care l-au ajutat să câştige conducerea UEFA, francezul Michel Platini este principalul atu al României în tentativa de a obţine organizarea finalei de Cupa UEFA din 2012. Competiţia se va numi la acea vreme Liga Europeană.

Deşi atribuirea unei finale de cupă europeană nu s-a mai bazat niciodată pe un stadion care nu există decât în proiectele inginerilor, Platini a confirmat oficial că viitorul Stadion Naţional se află în cursa pentru finala Ligii Europene din 2012: „În luna ianuarie a anului viitor, Comitetul Executiv al UEFA va decide cine va organiza această finală. Bucureştiul se află printre opţiuni şi tocmai de aceea am venit să văd cum merg lucrările la noul stadion. E adevărat că el nu există încă, dar avem garanţia unui proiect şi cred că el se va finaliza, pentru că România este cam singura ţară din Europa care nu are niciun stadion modern!“. „Stadionul ar fi cel mai frumos cadou din viaţa mea“

Fostul celebru internaţional francez a primit la finalul conferinţei de presă un tricou cu numărul zece al echipei naţionale a României, având numele său inscripţionat pe spate.   „Tocmai numărul cu care a jucat Hagi!“, a exclamat Platini, evitând să menţioneze însă, din politeţe, faptul că el însuşi a scris istorie cu acelaşi număr pe tricou în naţionala Franţei, cu care a cucerit Campionatul European din 1984 şi două medalii de bronz la Mondiale, în 1982 şi în 1986. „Michel Platini a venit la Bucureşti pentru a vedea disponibilitatea noastră de a organiza finala din 2012. A fost o vizită fructuoasă, toate discuţiile au fost pozitive. Stadionul este în construcţie şi sper să fie gata pe 22 octombrie 2010, la ora 10.38, adică în ziua şi la ora la care m-am născut, ca să pot spune că am primit cel mai frumos cadou din viaţa mea“, a mărturisit la final Mircea Sandu.   "Este importantă construirea noii arene. România este cam singura ţară din Europa care nu are niciun stadion modern!" - Michel Platini, preşedintele UEFA SIGURANŢĂ

UEFA nu se teme de criză Prezent şi el în România, Mario Lefkaritis, vicepreşedintele şi totodată trezorierul UEFA, a declarat că fotbalul european nu este în pericol din cauza crizei financiare: „Nu pot să răspund pentru tot fotbalul, dar fondurile UEFA nu sunt în pericol. Banii noştri sunt în siguranţă“. Michel Platini a mărturisit că mai îngrijorătoare decât criza financiară este corupţia din fotbal. „În acest moment, UEFA desfăşoară 20 de anchete care vizează implicarea pariurilor în fotbal. Avem un sistem de alertă împotriva corupţiei şi îl vom impune în toate asociaţiile naţionale“, a declarat preşedintele UEFA. ÎNTREVEDERE

Pact cu UEFA la Cotroceni

Michel Platini, însoţit de Mircea Sandu şi de ceilalţi membri ai delegaţiei UEFA, a mers ieri-dimineaţă la Palatul Cotroceni, unde a fost primit de Traian Băsescu, preşedintele României.   Întrevederea a durat aproximativ 15 minute, după care şeful UEFA a plecat direct la aeroport, urmând să îşi continue periplul prin estul Europei cu o vizită în Cehia. „Preşedintele Băsescu trebuia să plece din ţară, dar, pentru că şi-a anulat călătoria, am stabilit o întrevedere şi la Cotroceni. Domnul preşedinte a fost încântat să audă despre vizita lui Michel Platini“, a spus Mircea Sandu.

Traian Băsescu a primit din partea preşedintelui UEFA o minge de fotbal şi un fanion. Şeful FRF a dezvăluit care au fost principalele puncte de discuţie ale întrevederii de la Cotroceni: „Discutăm cu domnul preşedinte despre susţinerea din partea sectorului politic în proiectele de organizare a finalei din 2012 şi a Europeanului din 2020“. De altfel, Mircea Sandu a profitat de vizita lui Platini pentru a atrage atenţia celor mai importanţi oameni politici asupra fotbalului şi l-a plimbat pe fostul mare internaţional francez de la Primăria Bucureştiului până la guvern şi la Palatul Cotroceni. „Euro 2020 în România nu e o glumă“

Motivul pentru care preşedintele FRF l-a prezentat pe Michel Platini oamenilor politici este în realitate o încercare de a obţine susţinerea acestora în cele două mari proiecte de viitor. „Naşul“ a mărturisit ieri că, pe lângă finala din 2012, un alt vis de-al său este organizarea unui Campionat European în România. „Declaraţia lui Mihailov (n.r. - preşedintele federaţiei bulgare) este corectă. Am vorbit cu el la telefon şi este adevărat că vrem să ne depunem candidatura împreună cu Bulgaria pentru organizarea Europeanului din 2020. Trebuie să începem pregătirile de pe acum, mai avem şase ani, pentru că în 2014 se anunţă cine câştigă. Este vital să avem sprijinul sectorului politic, deoarece este enorm de muncă. Trebuie să avem măcar opt oraşe pregătite cu stadioane moderne, hoteluri, autostrăzi şi toată infrastructura necesară“, visează Mircea Sandu.

DOI JUCĂTORI. Platini, preşedintele UEFA, şi Băsescu, preşedintele României

Foto: Sorin Lupşa - Administraţia prezidenţială

Citiţi şi: Platini a vizitat groapa Stadionului Naţional

Ne puteți urmări și pe Google News