I-a trecut glonțul pe la ureche. Platini a fost eliberat, dar ancheta continuă
- Ovidiu Costea
- 19 iunie 2019, 10:20
Fostul mare fotbalist și ex-președinte al UEFA Michel Platini a fost eliberat de poliția franceză după ce marți dimineață fusese reținut în cadrul anchetei legate de organizarea Cupei Mondiale din 2022. Qatarul a fost desemnată drept gazdă însă există indicii conform cărora mai mulți dintre votanți, printre care și Platini, ar fi fost răsplătiți cu sume consistente de bani.
În acest caz, ancheta a fost demarată în urmă cu mai mulți ani, iar Platini a fost încă de la început un suspect-cheie. Francezul a fost reținut de autorități marți dimineața și a fost condus la secția de poliție din Nanterre, o suburbie a Parisului, acolo unde și-a petrecut toată ziua.
Spre seară, triplul câștigător al Balonului de Aur a fost eliberat după ore în șir de audieri, iar la final a răsuflat ușurat. „A durat ceva, dar ținând cont de numărul de întrebări care mi-au fost adresate, era normal să dureze atât. Am fost întrebat despre Euro 2016, despre Cupa Mondială din Rusia și cea din Qatar”, a spus francezul de 63 ani după ce a părăsit secția de poliție.
În ciuda unui comunicat de presă publicat ulterior de avocații lui Platini în care acesta este apărat - „Este sută la sută încrezător în privința viitorului”, au scris aceștia - lucrurile nu par să fie atât de clare. Greg Dyke, fostul președinte al federației de fotbal din Anglia a comentat în termeni destul de clari felul în care Qatar a fost aleasă drept gazdă a Mondialului: „Cred că toți cei care au fost implicați în acea decizie ar trebui să fie interogați, pentru că a fost totul atât de bizar. Au votat împotriva sfatului propriei comisii tehnice și, drept dovadă, ca să fie îndeplinite anumite condiții de siguranță au mutat competiția iarna. Iar Qatarul nu îndeplinea alte criterii, deci a fost o decizie foarte ciudată”.