Planurile guvernanţilor devalorizează euro

Planurile guvernanţilor devalorizează euro

Măsurile de austeritate anunţate de statele din zona euro i-au speriat pe investitori, care pun la îndoială capacitatea acestor economii de a înregistra creşteri.

În acest context, euro a fost cotat la cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimele 14 luni pe pieţele internaţionale, în raport cu dolarul. Ieri, pe piaţa de la New York, cursul era de 1,2535 dolari/euro. În această dimineaţă, la Londra, cursul scăzuse la 1,2514 dolari/euro.

O cotaţie mai scăzută s-a înregistrat pe 5 mai 2009, când euro a fost cotat la 1,2502 dolari.

În această săptămână, moneda unică europeană s-a depreciat cu 1,7% în raport cu dolarul american, după ce liderii statelor din zona euro au anunţat că vor aplica măsuri dure pentru a reduce deficitele publice şi pentru a echilibra politicile fiscale. Grecia a anunţat trei seturi successive de măsuri, bugetarii spanioliu vor lua salarii mai mici cu 5%, iar ajutoarele pentru tinerii părinţi vor fi limitate.

Totuşi, măsurile de austeritate impuse de guvernele din statele care au adoptat euro nu reuşesc să le redea încrederea investitorilor. Din contră, aceştia sunt de părere că reducerea drastică a cheltuielilor publice va împiedica economiile să crească.

Ne puteți urmări și pe Google News