Un show mediatic, un plan de sprijin al Israelului și strivire a palestinienilor, refuzul statalității și tentația de a cumpăra liderii Organizației pentru Eliberarea Palestinei la bucată sau chiar abordarea ca pe o afacere cu risc mare și profituri substanțiale, cam acestea sunt comentariile cu care a fost întâmpinat virtualul plan de pace american pentru Orientul Mijlociu.

Neîncrederea este deplină în partea palestinienilor, care-și văd toate perspectivele blocate, dacă e să ne uităm cu atenție la reacțiile lor după anunțul din decembrie 2017, la anunțul privind mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim, un gest de frondă considerat o probă a faptului că cea mai pro-israeliană de dreapta administrație americană dorește doar să impună un plan de pace profund pro-israelian palestinienilor, nu să asculte interesele egale ale părților și să găsească un compromis.

Trebuie spus foarte clar, pentru început, că nu se cunosc decât foarte vag și superficial prevederile propunerii de plan de pace. Că varianta inițială de a promova planul a fost blocată de alegerile americane de la mijlocul mandatului, în noiembrie, ulterior de alegerile anticipate din Israel și situația complicată a alegerilor anticipate israeliene din 9 aprilie. Mai nou, se așteaptă ca după alegeri să fie anunțat planul, ținut cu strictețe secret de către unul din autorii săi, consilier senior al președintelui Trump pentru acest dosar și ginere a lui Donald Trump, Jared Kushner. Dar și acest gest poate afecta perspectivele majorității pentru Benjamin Netanyahu, deja anchetat și afectat de acuzații de corupție.

Principala problemă este faptul că partea palestiniană a respins SUA ca mediator după mutarea ambasadei, mai mult, consideră că abordarea lui Trump este cea de a întări Israelul și de a-i slăbi pe palestinieni, pentru ca ulterior să li se impună tuturor planul de pace. Mai mult, temerea generală, care răzbate din formulele de prevederi care au ieșit în spațiul public, vizează implementarea pozițiilor extreme ale lobbyurile de dreapta israeliene, acompaniate cu constrângeri economice majore – tăierea drastică a ajutorului umanitar către palestinieni, declararea Ierusalimului drept capitală a statului Israel și închiderea reprezentanțelor diplomatice palestiniene la Washington DC, dar și a consulatului SUA în Cisiordania și Gaza.

Implementarea strictă a ideilor și avantajelor pentru israelieni subminează substanțial perspectivele planului, mai ales că procesul de impunere a unei soluții prestabilite palestinienilor nu e o variantă acceptabilă la Ramallah. Iar referirea președintelui Trump la faptul că Israelul va plăti un preț pentru pace e prea vagă pentru a marca elemete livrabile care să limiteze respingerea palestiniană. Partea palestiniană reclamă faptul că e vorba despre un concept fictiv de pace, care s-ar traduce în impunerea unilaterală a palestinienilor să accepte scenariul de ficțiune propus de Trump, dar redactat de către lobbyul de dreapta israeliană.

Într-adevăr, din elementele scăpate public de unii cunoscători, abordarea lui Trump vizează un schimb dezvoltare economică și bani versus pace și acceptarea planului. Jason Greenbalt, și David Friedman, avocați apropiați lui Trump, îl însoțesc pe Kushner în acest efort de a convinge partenerii, câți sunt ei, din lumea arabă, să acorde resurse pentru soluționarea temei și să liniștească diplomatic aspirațiile palestiniene. Greenbalt consideră că noile colonii din Cisiordania nu ar afecta planul de pace. Mai mult, planul ar fi deja aplicat pe teren de către actualul premier. E adevărat că asumarea de costuri e enormă, însă oricum, doar 9% din israelieni își doresc un plan de pace. Netanyahu, aflat în campanie, nu vede urgențe în a revela planul Trump, fost ministru de Externe, Avigdor Lieberman, spune că nu-i pasă de statul palestinian, în timp ce ministrul justiției, Ayelet Shaked, susține că negocierea cu palestinienii e o pierdere de timp.

Tratarea planului de pace ca pe o afacere de către cei trei negociatori crează probleme substanțiale. Asta odată ce Israelul vrea zonă de securitate până la râul Iordan, mențirea ocupației în Cisiordania pe aceeași bază și continuarea blocadei în Gaza. Această situație ridică semne de întrebare relevante, odată ce a te juca cu banii/economia/dezvoltarea versus securitate și liniște, a aborda tranzacționist sau ca pe o afacere acordul de pace e o impunitate, când în față stă o populație gata să îndure - o face de multă vreme - și care are așteptări principiale precum cele de statalitate – promisă deja de Acordurile de la Oslo - reîntoarcerea refugiaților, capitala proprie în Ierusalimul de Est.

Din contra, pregătirea de foc cu recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, tăierea ajutoarelor umanitare, blocada în Gaza, retragerea consulatelor din zonele paletiniene și expulzarea reprezentanței palestiniene din DC sunt toate văzute drept descalificante pentru americani, în viziunea unei părți a conflictului, cea palestiniană. Abordarea de tip economia și pacea, propunerea creșterii economice versus acordul pentru autonimie doar, eventual în două enclave, și recunoașterea rolului de responsabil de pecuritate statului Israel pe întregul teritoriu palestinian ar putea fi componente ale acordului, lesne de respins de către una din părți. Practic propunerea existenței a două state ar dispărea din istorie.

Proiectul cu autonomia largă și auto-guvernarea palestiniană în cele două enclave datează încă din 1970, la negocierile israeliano-egiptene. Deci nu e nici o soluție novatoare, nici una autentic nouă. Cum echipa Trump s-a întâlnit la 11 martie cu regale Iordaniei, iar un turneu a fost făcut pentru a explica investiția în pace via sprijin economic - achitat de către aliații din Orientul Mijlociu ai SUA, cu precădere Egiptul, Arabia Saudită, Bahreinul și Emiratele Arabe Unite, avem confirmări indirecte a aspectelor relevate de factură economică, financiară și pragmatică. Mai adăugăm, în context, ca notă, și susținerea fostului Secretar de Stat, Rex Tillerson, cum că Kushner pune în pericol SUA prin intervențiile sale în Orientul Mijlociu.

De altfel, publicarea acordului e un joc la risc maxim pentru Netanyahu, care ar putea câștiga alegerile și să nu poate forma guvernul sau gestiona protestele publice palestiniene. Iar impunerea unui acord gândit prin laboratoare, departe de părți, dar și de partenerii tradiționali, riscă să consolideze neîncrederea în abordarea de față, să o vadă drept o încercare de acțiune pacificatoare în forță, și să accentueze instabilitatea cronică, relansând perioada terorismului calificat de pe străzile orașelor israeliene.