In cartea "Cum sa lecuiesti un fanatic", israelianul Amos Oz dezvaluie amanunte din viata de scriitor "vecin" cu razboiul.

Fanatismul „porneste de acasa”, insa tot aici isi poate gasi antidotul, sustine Amos Oz, cel mai cunoscut scriitor israelian contemporan, intr-o carte de eseuri publicata recent la Humanitas, „Cum sa lecuiesti un fanatic”.

Prea putin cunoscut romanilor, Amos Oz a ajuns pentru prima data in tara noastra in septembrie 2004, la invitatia Uniunii Scriitorilor din Romania. Tot atunci, autorul a luat parte la lansarea cartii sale, „Sa cunosti o femeie”, aparuta la Polirom.

Candidat la Nobelul pentru literatura in acel an, Oz a fost distins si cu Premiul „Ovidius” al Festivalului International „Zile si Nopti de literatura” de la Neptun.

Israelianul se afla si pe lista celor 15 nume tari ale literaturii mondiale, ce concureaza pentru Man International Booker Prize si 120.000 de dolari. Premiul se acorda o data la doi ani, pentru intreaga opera, si aduce fata in fata nume grele: Salman Rushdie, Philip Roth, Ian McEwan, Carlos Fuentes sau Amos Oz. Castigatorul se va sti in iunie.

Alinarea insingurarii

„Cum sa lecuiesti un fanatic” contine trei eseuri, introduse de o prefata a Nadinei Gordimer, castigatoarea Nobelului din 1991: „Cum sa lecuiesti un fanatic”, „Intre dreptate si dreptate” si „Placeri secrete”, precum si un interviu acordat in 2005 Brigittei van Rheinberg, de la Princeton University Press.

In eseul „Placeri secrete”, autorul, in varsta de 68 de ani, dezvaluie cate ceva despre scrisul sau, desi e convins ca „un scriitor care vorbeste despre propriul scris comite un incest”.

Aversiunea fata de fanatism o mosteneste de la parintii sai, intelectuali pacifisti imigrati in Israel din Rusia si Polonia. „Traiam intr-un apartament minuscul, cam ca interiorul unui submarin, intesat cu carti in multe limbi, dar in afara de carti nu prea mai era mare lucru acolo”.

Pentru ca la Ierusalim, in acea vreme, „inghetata era mai rara decat pacea in Orientul Mijlociu in zilele noastre”, copilul Oz si-ar fi asteptat parintii ore intregi la cafenea, pentru promisiunea unei inghetate.

„Si asa, am invatat sa-mi alin insingurarea uitandu-ma la oameni, presupunand, nascocind, uneori prinzand din zbor franturi de discutie si imbinandu-le, ca un securist, bucatele de informatii din care sa fac o poveste”. „Placere secreta” pe care si-o pastreaza si astazi.

Cu stiloul pe camp Cu nostalgia Europei in sange, dar cu frica unei alte izgoniri, parintii nu-si invata fiul, Amos Klausner, decat ebraica. Asta cu toate ca tatal lui cunostea 16 limbi, iar mama sa vreo sase. „Am devenit scriitor si pentru ca m-am nascut intr-o familie de refugiati cu inimile zdrobite”, marturiseste el.

Relativa fericire din sanul familiei ia sfarsit in 1951, pe cand Amos avea doar 12 ani, dupa ce mama lui se sinucide. La 15 ani, dupa o cearta cu tatal sau, Amos pleaca de-acasa si se muta in kibutul Hulda, unde munceste pe camp si scrie primele istorioare.

Acolo isi ia si pseudonimul „Oz”, care inseamna forta, in ebraica. In kibutul dintre Tel Aviv si Ierusalim scrie si preda la liceul local timp de 30 de ani, pana in 1986, cand se muta cu sotia, Nily, la Arad, pe tarmul Marii Moarte si devine profesor de literatura la Universitatea „Ben Gurion”. Desi ar fi putut emigra oriunde, a ramas in apropierea desertului si in mijlocul unui nesfarsit conflict.

Lider de opinie in Israel

Indiferent de subiectele abordate in proza sa, problema indelungatului conflict dintre Israel si Palestina se iveste in fundal. Chiar din 1967, este un permanent sustinator al „solutiei celor doua state”, pledand pentru retragerea israelienilor din teritoriile ocupate.

Ca soldat a luptat in divizia de tancuri, in razboiul de sase zile din Peninsula Sinai, in ‘67. Este si un membru activ al miscarii israeliene „Pace Acum” inca de la infiintarea acesteia, in 1978. Iar articolele sale, publicate cu regularitate in „Davar”, ziarul partidului de orientare laburista, il plaseaza printre liderii de opinie din Israel.

In calitate de „expert in fanatism comparat”, cum se autodeclara, Oz analizeaza lucid sursa fanatismului - dorinta de a-l schimba pe celalalt - si, pe cat cu putinta, detasat, cine serveste „raul” si cine „binele” in conflictul israelo-palestinian.

„Nu e razboi religios, nu  e razboi intre culturi, nu nepotrivirea a doua traditii, ci, pur si simplu, o disputa legata de proprietatea funciara, a cui e casa (...) Nu e o lupta intre bine si rau, ci o tragedie in cel mai vechi si precis sens al cuvantului: o inclestare intre dreptate si dreptate”. Solutia autorului pare imposibila, dar e singura: compromisul.

PRESTIGIOS

Propus pentru Nobel

> Amos Oz publica prima colectie de povestiri, „Acolo unde tipa sacalii”, in 1965. Succesul i-l aduce volumul „Sotul meu, Michael”, din 1968, tradus rapid in 20 de limbi. In 1987 scrie celebra „Cutia neagra”, care-i aduce un premiu Femina Etranger, in Franta. Din 1991 este membru al Academiei de Limba Ebraica, iar din 1998 detine Premiul Israel pentru Literatura, cea mai inalta distinctie literara a acestui stat.

> A fost propus pentru Nobel in 2004 si a obtinut Premiul Goethe in Germania. Din cele 18 carti ale sale, in Romania au aparut cinci: „Sotul meu, Michael” (Polirom, 2005), „Sa cunosti o femeie” (Polirom, 2004), „Pantera din subterane”, (Univers, 2004), „Cutia neagra” (Univers, 2002) si „Sa nu pronunti: noapte” (Univers, 1997).