"Satana" şi colaboratorii au venit ieri la Craiova. "Sunt peste 50 la sută şanse să zică «da»", a spus Neagoe.
Victor Piţurcă ar putea deveni oficial de azi noul manager general al echipei Universitatea Craiova.
"Satana" are o dorinţă teribilă de revanşă după ce a plecat de la Steaua şi n-a mai tărăgănat negocierile ca altădată. Colaboratorii lui credincioşi s-au strâns ieri la casa acestuia din Craiova. Gabriel Boldici, Eugen Neagoe şi Alexandru Piţurcă l-au aşteptat ore bune pe fostul selecţioner.
"E păcat să staţi în soare"
"Am vorbit cu domnul Piţurcă şi am zis că e păcat să vă lăsăm să aşteptaţi în soare. Nu se va întâmpla nimic azi, Piţurcă şi Mititelu se vor întâlni joi dimineaţă (n.r. - azi) şi vor discuta. Dacă se vor finaliza negocierile, vom conduce mâine (n.r. - azi) antrenamentul. Sunt peste 50 la sută şanse ca Piţi să preia Craiova. De asta a venit aici, ca să ducă la bun sfârşit negocierile", a dezvăluit Eugen Neagoe.
Chiar dacă azi va pune punct negocierilor, Piţi şi oamenii săi nu se vor implica oficial în niciun fel la partida cu Sportul Stu denţesc, din etapa a şasea a Ligii I, programată sâmbătă seară. Piţurcă vrea controlul total asupra clubului, aşa cum a solicitat şi la Steaua. El va fi ajutat de aceiaşi oameni pe care i-a avut în staff şi la scurta aventură din Ghencea.
E posibil ca, în lipsă de lichidităţi, Adrian Mititelu, patronul "alb-albaştrilor", să-l fi "momit" şi cu o parte din acţiuni. Fostul selecţioner a declarat recent că, dacă "vin la Craiova, vreau să bat pe Steaua, pe Dinamo, pe toţi".
Îşi ia "copiii" de la Steaua
Victor Piţurcă va face primele achiziţii chiar de la fosta echipă, mai ales că unii dintre jucătorii aduşi de acesta nu mai intră în vederile noului antrenor, iar în Ghencea e "inflaţie" de fotbalişti.
"Piţurcă nu este un tip cu care să te înţelegi în două minute şi probabil că Mititelu s-a grăbit puţin. Este posibil să asistăm la ceva mutări, dar nu cred că vor fi masive. Mai întâi să vedem dacă semnează Piţurcă cu Craiova", a spus impresarul Victor Becali. Lista numelor aduse de "Satana" care nu mai intră în calculele lui Ilie Dumitrescu la Steaua îi cuprinde pe Anghelov, Păcurar şi Martinovici.