Criza financiară a provocat instituţiilor financiare pierderi totale de 945 de miliarde de dolari, iar riscurile privind încetinirea creşterii economiei mondiale s-au amplificat, se arată în raportul Fondului Monetar Internaţional (FMI) privind Stabilitatea Financiară Globală, transmite „Financial Times“.
Dacă ar fi să facem o comparaţie pentru a vedea mai bine gravitatea situaţiei, pierderile reprezintă echivalentul a circa 7,5% din produsul intern brut (PIB) al SUA, care atinge acum aproximativ 13,5 trilioane de dolari sau de patru ori avuţia României, care este de circa 257 de miliarde de dolari. Din totalul pierderilor, 565 de miliarde de dolari sunt rezultatul direct al crizei creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc. În afară de bănci, care au fost lovite cel mai greu, pierderi masive au înregistrat fondurile închise de investiţii, fondurile de pensii şi societăţile de asigurări. Mai mult, situaţia s-a agravat şi a crescut probabilitatea extinderii problemelor la nivelul statelor aflate în dezvoltare, printre care se află şi România, prin intermediul relaţiilor de finanţare şi comerciale, mai avertizează FMI. Situaţie dificilă şi în zona euro
Majoritatea statelor lumii se confruntă în acest moment cu o inflaţie ridicată, din cauza creşterii accelerate a preţului la alimente şi energie. De exemplu, inflaţia anuală în zona euro a fost estimată de Eurostat la 3,5%, în martie, cel mai înalt nivel de la crearea acestei zone, informează AFP. Aici, inflaţia mare nu este contrabalansată de o creştere economică suficientă, deoarece consumul a scăzut destul de mult în ultimele luni, pe fondul neîncrederii cauzate de criza financiară mondială.
Chiar şi în aceste condiţii Banca Centrală Europeană (BCE) nu dă semne că doreşte să reducă dobânda de politică monetară pentru a încuraja avansul economic. România a avut, potrivit Eurostat, o inflaţie anuală de 8%, în februarie. Tot luna trecută, în cele 27 de state membre UE, inflaţia anuală a fost de 3,4%.