Piaţa muncii, un dezastru: avem nevoie de 440 de milioane de locuri de muncă

Piaţa muncii, un dezastru: avem nevoie de 440 de milioane de locuri de muncă

Piaţa internaţională a muncii are nevoie de liberalizare a politicilor monetare, de mai multe programe de stimulare a economiei şi de reducerea ajutoarelor pentru persoanele care nu îşi caută un loc de muncă.

Aceasta este concluzia unui raport prezentat astăzi la Oslo de Organizaţia Mondială a Muncii şi FMI.

În timpul crizei financiare, circa 30 de milioane de persoane şi-au pierdut locul de muncă, astfel că numărul şomerilor a ajuns la aproximativ 210 milioane de pesroane în întreaga lume. În condiţiile în care populaţia va continua să crească, omenirea are nevoie de 440 de milioane de noi posturi în urmatorii 10 ani.

Ministrul francez de Finanţe, Christine Lagarde, a spus că există un moment în care Guvernele trebuie să renunţe la programele de stimulare, însă nu a precizat dacă acest moment a venit, de exemplu, pentru piaţa franceză.

În România, rata şomajului s-a plasat la 7,43% la 31 iulie 2010, în scădere faţă de luna precedentă cu 0,01%, dar cu 1,13% mai mare faţă de datele înregistrate la finele lunii iulie din 2009. Numărul total de şomeri a fost de 679.495 persoane, din care 353.069 au fost şomeri indemnizaţi şi 326.426 neindemnizaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News