
Compania apelează la bunul-simţ şi la responsabilitatea salariaţilor pentru a-i convinge să renunţe la procesele intentate firmei.
Cea mai mare companie petrolieră din România - Petrom - face apel la „bunul-simţ“ şi la „responsabilitate faţă de companie“ şi le cere salariaţilor să returneze banii câştigaţi în instanţă pentru unele drepturi salariale.
Petrom împreună cu sindicatul a trimis, săptămâna trecută, o scrisoare către toţi angajaţii prin care arată că litigiile demarate de mai mulţi foşti şi actuali salariaţi, având ca bază interpretarea diferită a unor clauze din Contractul Colectiv de Muncă (CCM) privind acordarea unor bonusuri, va avea un impact negativ asupra situaţiei financiare a companiei.
Directoratul Petrom, semnatar al scrisorii, face apel la salariaţi şi le arată că situaţia litigiilor combinată cu criza financiară şi contextul negativ al industriei de petrol şi gaze poate afecta sigu ranţa locurilor de muncă şi modalităţile de recompensare (facsimil). Scrisoarea conţine şi toţi paşii de urmat privind returnarea banilor şi renunţarea la procese.
Oficialii Petrom spun că au ales să trimită scrisoarea deoarece e cel mai eficient mod de comunicare, având în vedere numărul mare de salariaţi, şi că aceasta nu reprezintă sub nici o formă o ameninţare la adresa angajaţilor. Peste 10.000 de procese Primele procese legate de drepturile salariale au început în urmă cu trei-patru ani, imediat după ce grupul austriac OMV a devenit acţionarul majoritar al companiei Petrom, adică finele anului 2004. În prezent, numărul total al litigiilor este greu de specificat, nici oficialii companiei nu cunosc exact câte procese au pe rol. „Avem mii de procese, poate chiar peste 10.000. Unii angajaţi sau foşti salariaţi au primit banii chiar şi de două ori“, ne-au declarat oficiali ai companiei. Aceştia susţin că plăţile ce decurg din aceste drepturi au fost deja efectuate de către companie la momentul convenit între Petrom şi Partenerul Social. „Situaţia curentă este generată de reflectarea în CCM, într-un limbaj interpretabil, a unor măsuri care au fost luate cu mai mulţi ani înainte de privatizarea companiei“.
Potrivit acestora, după anul 2000, instituţiile financiare internaţionale şi Ministerul Muncii au solicitat companiei să simplifice CCM, astfel că o serie de bonusuri, prime şi sporuri au fost incluse în salariul de bază.
„Introducerea sporurilor în salariul de bază a fost reflectată în contractul colectiv de muncă într-o formulare care a dat naştere unor interpretări abuzive“, ne-au mai spus oficiali ai Petrom. Litigiile „muşcă“ din dividende
Compania a constituit în trimestrul II al anului trecut un provizion de 446,6 milioane de lei pentru eventualitatea pierderii proceselor. Însă, la finele lunii trecute, Petrom a remis Bursei de Va lori Bucureşti un anunţprin care arată că intenţionează să înregistreze provizioane suplimentare. „Ne vedem obligaţi să alocăm fonduri semnificative pentru aceste procese“, ne-au spus oficialii companiei.
Aceştia au adăugat că dividendele pentru anul 2008 vor fi afectate de constituirea acestor provizioane, care ar putea ajunge la circa 200 de milioane de euro - sumă în care sunt incluse şi fondurile alocate în vara anului trecut.
MODALITATE. Scrisoarea conţine şi anexe cu instrucţiuni pentru returnarea
sumelor şi renunţarea la procese