Petrecere aniversară într-un tramvai din Sibiu

Petrecere aniversară într-un tramvai din Sibiu

Tramvaiul care leagă Sibiul de Răşinari tinde să devină o afacere profitabilă. Nu din cauza fluxului de călători, care e din ce în ce mai mic, ci din profilul său cultural şi turistic.

Mijlocul de transport a fost folosit într-un mod inedit, ieri seară, de un tânăr sibian, pentru petrecerea sa aniversară. Sorin Orăşteanu s-a întors la Sibiu, din Belgia, acum câteva zile. Suficiente zile pentru a pune la punct o petrecere cel puţin inedită. Şi-a adunat toţi prietenii pe care nu i-a mai văzut de câţina ani şi au tras un chef de pomină în tramvai.

„Tramvaiul este foarte frumos şi special. Culmea este că se potriveşte pentru aşa ceva. Preţul este acceptabil, mai ales că în Belgia costul este de vreo 6-7 ori mai mare ca să închiriezi un astfel de tren ca să zic aşa, iar plimbarea acolo durează mult mai puţin. Plus că peisajul este foarte frumos pe unde circulă tramvaiul spre Răşinari”, spune proaspătul sărbătorit.

Mai interesant decât într-un bar Petrecerea la care au participat 17 oameni nici nu l-a costat mult. Pentru 330 de lei, grupul de tineri a petrecut câteva ore bune, timp în care au terminat un butoi de bere şi câteva platouri de gustări pe care le-au devorat la oprirea în poieniţă. Întreg tramvaiul a fost umplut de baloane, pentru acest chef.

„Ne-am simţit foarte bine. Cred că este mult mai interesant să faci o petrecere într-un tramvai turistic decât să mergi într-un bar şi să stai acolo în fum. Aştept să se termine şi linia mocăniţei şi să îmi iau prietenii şi să facem o petrecere şi în mocăniţă. Sunt pasionat şi mort după trenuri şi de aceea petrecerea asta este şi mai specială pentru mine”, încheie, mulţumit, Sorin.

Locaţie pentru filmări Vechime de 102 ani Tramvaiul a fost adus la Sibiu în anul 1907. A stat în depou până în 1948, când a făcut prima cursă, în luna martie. Este primul tramvai electric din România şi al doilea din Europa, ca vechime.

În cadrul Festivalului de Teatru încheiat de curând, cel mai bine vândut spectacol a fost „Un tramvai numit Popescu", spectacol jucat chiar în acest tramvai. De-a lungul reprezentaţiilor peste 1000 de spectatori au venit să vadă piesa lui Gavriil Pintea. Vinerea trecută, regizorul Radu Gabrea a tras câteva secvenţe pentru viitorul său film, în acelaşi tramvai.

Ne puteți urmări și pe Google News