Peste 100 de cadre didactice protestează la Ministerul Educaţiei

Peste 100 de cadre didactice protestează la Ministerul Educaţiei

Reprezentanţi din trei federaţii din învăţământ se află la sediul Ministerului Educaţiei şi protestează împotriva sumelor mici alocate acestui domeniu.

Protestatarii sunt membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ(FSLI), ai Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) şi ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret". Ei au pancarte pe care scrie "Acordaţi învăţământului 6% din PIB", "Deblocaţi posturile din unităţile de învăţământ". Bani de recuperat "Principala noastră revendicare se referă la alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru învăţământ, aşa cum este prevăzut şi în Legea educaţiei. De asemenea, în acest moment profesorii au de recuperat de la statul român 33,4% din drepturile salariale, potrivit deciziilor obţinute în instanţă. La aceste sume se mai adaugă altele 12 procente, bani nerecuperaţi din tăierea salariilor cu 25%, măsură aplicată în iunie 2010", a declarat Liviu Pop, secretar general al FSLI, citat de Agerpres. Protestele se reiau dacă ministrul nu acceptă o discuţie Sindicaliştii speră să obţină o întrevedere cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. "În cazul în care domnul ministru Daniel Funeriu nu se va arăta receptiv la revendicările noastre, acţiunile de pichetare vor continua zilnic până la sfârşitul acestei săptămâni, între orele 11.00 - 14.00. Dacă este nevoie, protestele vor fi reluate săptămâna viitoare, în zilele de marţi - vineri, tot între aceleaşi ore", a declarat Gheorghe Isvoranu, preşedintele FSI "Spiru Haret", citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News