Pescărușii furăcioși pot fi alungați privindu-i insistent

Pescărușii furăcioși pot fi alungați privindu-i insistent

Aceste păsări, considerate de mulți o pacoste din cauză obişnuiesc să fure mâncarea persoanelor aflate pe malul mării, sunt descurajaţi de privirile directe şi insistente

Consideraţi de multe ori „hoţi înaripaţi”, pescăruşii iau la ţintă mâncarea persoanelor neatente, evitând privirea victimelor, susţin oamenii de ştiinţă, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat de Press Association și preluat de Agerpres. De aceea, riscul ca ei să atace este diminuat atunci când sunt priviţi cu insistenţă, potrivit unui nou studiu publicat în jurnalul Biology Letters. Un grup de cercetători de la Universitatea din Exeter a amplasat pe jos o pungă cu chipsuri pentru a verifica în cât timp pescăruşii se vor apropia de ea, fie atunci când o persoană se uită la ei, fie când este neatentă. În medie, pescăruşii au avut nevoie de o perioadă 21 de secunde în plus pentru a ataca în cazul în care erau priviţi insistent. Oamenii de ştiinţă au testat reacţia a 27 de pescăruşi care s-au apropiat de mâncare dintr-un total de 74, 19 dintre ei fiind interesaţi de pradă în ambele situaţii.

 

Îi stresează privirile insistente „Pescăruşii sunt deseori consideraţi agresivi şi dispuşi să ia mâncarea oamenilor, aşa că a fost interesant să aflăm că majoritatea nici măcar nu s-a apropiat în timpul testelor noastre”, a declarat autoarea principală, Madeleine Goumas, de la Centrul pentru Ecologie şi Conservare al universităţii. „Dintre cei care s-au apropiat, cei mai mulţi au avut nevoie de mai mult timp în cazul în care erau urmăriţi”, a adăugat specialista. De asemenea, „unii nici măcar nu s-au atins de mâncare, în timp ce alţii nu păreau să observe că un om se uita la ei”, a observat Goumas care a explicat că aceste diferenţe ar putea fi determinate de interacţiunile anterioare ale fiecărei păsări cu oamenii.

 

Dau atacul pe la spate „Pescăruşii învaţă foarte rapid, aşa că dacă reuşesc o dată să obţină mâncare de la oameni ar putea încerca din nou”, a declarat doctor Neeltje Boogert, coautoare a studiului realizat în zona localităţilor de coastă din comitatul Cornwall. „Îi sfătuim pe oameni să fie atenţi la pescăruşi pentru că aceştia preferă să se apropie din spate şi să îi ia pe oameni prin surprindere. Se pare că simpla privire insistentă va reduce riscul ca aceştia să înşface mâncarea”, a adăugat Boogert.

 

Ne puteți urmări și pe Google News