Perchiziții la Primăria Capitalei. Polițiștii vizează construcțiile ilegale din București

Perchiziții la Primăria Capitalei. Polițiștii vizează construcțiile ilegale din București

Poliția Capitalei a anunțat miercuri că efectuează 11 descinderi la mai multe adrese din București și Ilfov, dintre care trei sunt în desfășurare la Primăria Capitalei. 

Ancheta vizează acuzații de executare fără autorizație de construire sau de desființare cu nerespectarea prevederilor  Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Astfel, trei dintre descinderi se petrec chiar la Primăria Capitalei, mai precis la biroul arhitectului șef, la seful serviciu urbanism și șeful arhivei. Ancheta vizează construcția mai multor blocuri din sectorul 1, Bucureștii Noi – Chitila.

Descindere în biroul arhitectului șef concediat de fostul primar Gabriela Firea

Arhitect șef al Capitalei este Adrian Bold. El a fost concediat în 2017 de primarul general de atunci, Gabriela Firea, pe motiv că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de serviciu. Bold a dat în judecată Primăria Capitalei și a câștigat procesul, astfel că după plecarea lui Ștefan Dumitrașcu, fostul arhitect șef pus pe funcție de Gabriela Firea, a fost reangajat, potrivit deciziei instanței. Primăria Capitalei a fost nevoită să-i plătească salariul pe toată perioada în care a fost concediat, din octombrie 2017 până în noiembrie 2020.

Mai multe blocuri din sectorul 1, Bucureștii Noi – Chitila, construite în afara legii

„Astăzi, 16.12.2020, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară la adrese din București și județul Ilfov, precum și si mandate de aducere emise pe numele mai multor persoane, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de executare fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, conform Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, uz de fals, fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals intelectual, instigare la sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri.

Audierile se vor desfășura la sediul Serviciului Investigații Criminale al Poliției Sectorului 1”, se precizează în comunicatul Poliției Capitalei.

Ne puteți urmări și pe Google News