"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2010 – 2015, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, au înregistrat în evidenţele contabile şi au declarat fiscal achiziţii fictive de europaleţi şi paleţi industriali, de la mai multe societăţi comerciale cu comportament de tip 'fantomă' sau de la firme a căror identitate a fost folosită în mod fraudulos, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), arată Agerpres.

Potrivit sursei citate, prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este estimat la 6.000.000 de lei iar suma totală rezultată din circuitul de spălare a banilor este de aproximativ 16.000.000 de lei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în executare mai multe mandate de aducere iar persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.