Percheziții la Crama Mitroi, care ar avea legătură cu șeful CJ Constanța, în dosarul procurorilor acuzați de mită
- Maria Dima
- 30 iulie 2026, 10:11
Florin Mitroi. Sursa foto: Facebook
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au făcut, joi, 11 percheziții în județul Constanța, în dosarul în care sunt cercetați procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță. Potrivit unor surse judiciare, una dintre descinderi are loc la Crama Mitroi, care ar avea legătură cu președintele Consiliului Județean Constanța, liberalul Florin Mitroi.
Percheziții în mai multe locații din județul Constanța
Potrivit Parchetului General, perchezițiile au loc la domiciliile a trei persoane și la sediile a zece societăți comerciale.
Acțiunea este desfășurată de procurori împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Inspectoratului General al Poliției Române.
Reprezentanții Parchetului au precizat că descinderile reprezintă o continuare a măsurilor dispuse în perioada 13–15 mai 2026, în două dosare penale aflate în instrumentarea Secției de urmărire penală.
„Perchezițiile domiciliare sunt efectuate în vederea administrării probatoriului necesar pentru stabilirea situației de fapt, identificarea tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale care se impun”, au transmis procurorii.
Dosarul îi vizează pe procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță
Ancheta îi are în centru pe procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Cei doi sunt cercetați pentru fapte de corupție. Gigi Valentin Ștefan este acuzat de trafic de influență și instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, iar Teodor Niță este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu.
Procurorii susțin că ar fi fost primite sume importante de bani
Potrivit anchetatorilor, Gigi Valentin Ștefan ar fi primit aproximativ 60.000 de euro pentru a lăsa să se creadă că poate influența soluționarea favorabilă a unor dosare penale și civile.
De asemenea, procurorii susțin că, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, acesta ar fi primit în mod repetat aproximativ 110.000 de euro, precum și alte bunuri și foloase necuvenite, în schimbul unor presupuse intervenții pe lângă procurori, judecători, polițiști și alți funcționari publici.
În cazul lui Teodor Niță, anchetatorii au precizat că acesta ar fi încercat să influențeze un ofițer din cadrul ISU Constanța pentru a evita aplicarea unor măsuri legale împotriva unei societăți comerciale administrate de o persoană apropiată.
Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmăresc să stabilească toate împrejurările în care ar fi fost comise faptele cercetate.