Într-un text redactat ca un răspuns la ediția online a Evenimentului zilei din 1 ianuarie 2020, am evidențiat drept principal eveniment al anului 2019 condamnarea lui Liviu Dragnea, mai precis, pentru că acesta a fost în fapt evenimentul, încarcerarea lui Liviu Dragnea.
Chestionat miercuri, 1 ianuarie 2020, seara, de Nicoleta Cone, de la Realitatea Plus, asupra acestei aserțiuni, aparent paradoxale, dacă ne gîndim că 2019 a înscris și evenimente precum căderea Guvernului Dăncilă, investirea guvernului ultraminoritar Ludovic Orban, victoria zdrobitoare a lui Klaus Iohannis la prezidențiale, ma vorbit despre momentul 27 mai 2019.
A fost pentru mine un bun prilej de a aduce noi argumente în sprijinul tezei că încarcerarea lui Liviu Dragnea a fost principalul eveniment al anului 2019.
Redau mai jos aceste argumente:
- Liviu Dragnea avea la 27 mai 2019 imaginea celui mai puternic om din România. Nu știu dacă era chiar așa în realitate. Cum în lumea modernă contează imaginea, condamnarea și încarcerarea lui Liviu Dragnea au produs un șoc egal celui produs de ieșirea lui Nicolae Ceaușescu din TAB înaintea Procesului, pe 25 decembrie 1989. Cel mai puternic om din România – Liviu Dragnea – dispărea de pe scena politică a țării în doi timpi și trei mișcări. Nu în urma unei Lovituri de stat, ca în cazul lui Ceaușescu, nu în urma unor alegeri pierdute, ca Adrian Năstase, ci în urma unei sentințe judecătorești. Marele, atotputernicul Liviu Dragnea, cel de ale cărui toane tremurau nu numai membrii Guvernului, dar și un întreg partid, a fost executat de cinci oameni ale căror nume nici măcar n-au rămas în conștiința publică.
Nicolae Ceaușescu, deși victima unui proces trucat, a avut posibilitatea să țină la Proces un discurs pentru posteritate. Lui Liviu Dragnea i s-a luat acest avantaj. Deși a trecut un an și ceva de la încarcerare, opinia publică nu a luat cunoștință de reacția lui Liviu Dragnea la condamnare. Ca și în cazul lui Nicolae Ceaușescu, Liviu Dragnea a fost demonizat în perspectiva sentinței la asemenea proporții încît nimeni din România, dintre fanii săi, desigur, n-a îndrăznit să-l apere în stradă.
- Prin arestarea lui Liviu Dragnea PSD a primit o lovitură mortală. Proporțiile acesteia au fost sporite de faptul că Liviu Dragnea a primit condamnarea și încarcerarea ca președinte al PSD și președinte al Camerei Deputaților. Dacă Liviu Dragnea ar fi demisionat înainte de pronunțarea sentinței, mai mult ca sigur imaginea publică ar fi fost de condamnare și încarcerare a unui simplu cetățean. Imaginea publică a fost devastatoare pentru PSD. Președintele partidului de guvenămînt era ridicat cu duba de acasă! Asta fără ca partidul să poată mobiliza un număr de militanți care să contracareze imaginea lui Liviu Dragnea dus cu duba în strigătele de entuziasm ale TeFeLiștilor.
- Liviu Dragnea a condus PSD cu o mînă de fier. Asemenea lui Nicolae Ceaușescu el n-a împărțit cu nimeni puterea și mai ales n-a împărtășit nimănui din partid, nici măcar Vioricăi Dăncilă, informații vitale pentru partid și guvern, știute numai de el. În multe drame istorice întîlnim momentul în care un rege pe patul de moarte dă ultimele indicații urmașului sau sfetnicilor. Liviu Dragnea, care nu se aștepta să fie condamnat, n-a transmis urmașilor la șefia PSD și a Guvernului ultimele indicații, dar mai ales informații despre înțelegeri doar de el știute.
- Liviu Dragnea a încercat o politică de minimă demnitate națională în raport cu Puterile Garante și cu multinaționalele din România. A făcut-o catastrofal, fără a se preocupa o clipă de acuzațiile aduse de Klaus Iohannis că vrea să scoată România din Uniunea Europeană. Desigur, el nu era adeptul Romexitului. Tocmai de aceea, ar fi fost obligatoriu ca în toate discursurile sale cu note suveraniste să precizeze din capul locului că PSD e atașat Uniunii Europene, că el, Liviu Dragnea, nu vrea ieșirea din UE, ci o poziție mai demnă a României față de Uniune. Cum n-a făcut asta, i-a fost ușor lui Klaus Iohannis să-l execute ca adept al ieșirii țării noastre din UE. Nevoia de o politică mai demnă, mai în acord cu interesele naționale în relația cu Bruxellesul a rămas. Din nefericire, soarta lui Liviu Dragnea a părut a fi soarta oricărui politician care vrea mai multă demnitate pentru țara sa. Această imagine își spune cuvîntul în politica angajată de urmașii la conducerea PSD. Și Viorica Dăncilă mai întîi și Marcel Ciolacu mai apoi evită din răsputeri tema relației noastre cu Uniunea Europeană, cu Marile Puteri, din spaima de a nu păți ceea ce a pățit Dragnea. Prestația asta intră în conflict însă cu electoratul PSD, care nu se mai regăsește în pozițiile aproape TeFeListe ale conduceri PSD.
- Ca și în cazul lui Nicolae Ceaușescu urmașii lui Liviu Dragnea la conducerea partidului s-au dezis de tot ce a făcut partidul pe vremea lui Liviu Dragnea. Multe dintre elementele politicii lui Liviu Dragnea răspundeau însă electoratului PSD. Prin permanenta denunțare a trecutului negru întruchipat de șefia lui Liviu Dragnea, actuala conducere pierde electoratul PSD. A fost această greșeală și una dintre cauzele eșecului catastrofal al Vioricăi Dăncilă la prezidențiale.
Recomandările noastre
