Un clujean a fost obligat să se pensioneze de boală după ce a fost bătut cu bestialitate chiar în sediul poliţiei. Incidentul s-a petrecut în anul 2004 şi de atunci şi până în prezent, Beniamin Taloş îşi căută dreptate.
Deşi are numeroase documente medicale care atestă leziunile grave suferite în urma bătăii încasate în sediul Poliţiei Dej, nici până în ziua de azi, omul nu şi-a găsit dreptatea. „Dosarul a stat câţiva ani la Poliţie şi nimeni nu a făcut nimic. Abia după ce i-am scris preşedintelui Băsescu despre cazul meu, un procuror a preluat cazul şi l-a trimis în judecată pe agentul care m-a nenorocit. Aşa să scrieţi, că numai după ce Băsescu s-a implicat m-a băgat şi pe mine cineva în seamă. M-au dus la poliţie cu maşina şi m-au scos cu salvarea, asta s-a întâmplat”, a spus Beniamin Taloş.
Deşi a suferit o agresiune fizică care s-a soldat cu un handicap motoriu, tot Taloş a fost cel care a fost condamnat penal pentru ultraj la plata unei amenzi de 350 de lei. “Au pus vechea placă că i-aş fi rupt hainele în momentul în care ar fi vrut să mă ducă la poliţie. Şi pe fiul meu de 16 ani l-au trimis în judecată pentru că a încercat să mă apere”, a mai spus Taloş.
Incidentul în care a fost implicat Beniamin Taloş a avut loc în noaptea de 5 spre 6 februarie 2004. Deşi au trecut mai bine de cinci ani de atunci, încă nu s-a făcut lumină în acest caz. Judecătoria Dej l-a condamnat pe poliţistul Ioan Moldovan la un an de închisoare cu suspendare şi l-a obligat să îi plătească lui Taloş suma de 12.000 lei, reprezentând daune materiale şi morale, dar decizia nu este definitivă.
L-au bătut până i-au strivit un nerv În acea noapte, poliţistul Ioan Moldovan a fost solicitat să aplaneze un scandal. u a mai ajuns la adresa indicată deoarece i s-a părut că Taloş, care se afla pe stradă împreună cu băiatul lui de 16 ani, ar fi fost persoana care a provocat scandalul. “M-au dus la poliţie şi acolo opt persoane m-au nenoricit în bătaie şi de atunci mă lupt cu el. Au chemat jandarmii şi m-au bătut cu jandarmi cu tot. M-au nenorocit şi cu bătăi în talpă. A venit un şef de-al lor şi mi-a ridicat piciorul sus şi mi-a dat cu bastonul ală mare de jandarmi în talpă de vreo şase ori. Cum am intrat în sediul poliţiei, jandarmii au început cu picioarele şi au dat de-am picat pe scări. De pe scări m-au tras de păr ca pe un porc până în camera doi. Apoi a venit domnul Moldolvan şi a început cu picioarele, mi-a dat cu bocancul în genunchiul drept. Când m-au dus la spital piciorul drept era negru de la genunchi în jos”, spune Taloş.
Actele medicale de la dosar şi multiplele expertize medico-legale efectuate au stabilit că diagnosticul de la momentul internării era “contuzie gambă dreaptă, hematom posttraumatic şi pareză de nerv sciatic popliteu intern drept”. Taloş spune că a stat acasă 120 de zile şi că a fost nevoit să umble trei luni în cârjă. “După asta, m-am întors la serviciu de teamă să nu îmi pierd slujba şi să nu mai pot ţine familia. Acolo, din cauză că piciorul era slăbit, am căzut şi mi l-am fracturat. Acum sunt în pensie de boală şi primesc 500 de lei”, a spus Taloş.
Condamnat cu suspendare Marţea trecută, la Tribunalul Cluj s-a judecat apelul invocat de agentul Ioan Moldovan. Chiar şi în faţa judecătorilor, poliţistul l-a făcut pe Taloş “ţigan ordinar” care minte cu neruşinare şi care nu doreşte altceva decât să se răzbune. Judecătoria Dej l-a condamnat pe Moldovan la un an de zile de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă şi vătămare corporală.
Agentul Ioan Moldovan a declarat că el nu l-a lovit pe Taloş şi că leziunile suferite de acesta nu s-au produs în sediul poliţiei, ci în momentul în care s-a încercat, prin forţă, urcarea acestuia în maşină. “În momentul în care eu am insistat să se legitimeze, Taloş a ripostat violent şi m-a lovit cu pumnul şi mi-a rupt haina, iar fiul acestuia mi-a sărit în gât”, a spus în apărarea sa poliţistul.