Deciziile cu pensiile recalculate vor fi primite de beneficiari, începând cu luna mai 2024

Deciziile cu pensiile recalculate vor fi primite de beneficiari, începând cu luna mai 2024 Pensii. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a anunțat că fiecare pensie va fi recalculată și că românii nu vor fi puşi pe drumuri. Ea a mai declarat că noua lege a pensiilor vine cu un mecanism care spune clar când şi cu cât cresc pensiile.

Pensii 2024. Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a anunțat că fiecare pensie va fi recalculată și românii nu vor fi puşi pe drumuri. Aceasta a mai spus că pensiile vor fi majorate în fiecare an prin indexarea cu rata inflaţiei, plus jumătate din câştigul salarial mediu brut.

„Este foarte important ca românii să ştie că în 2024, după cum au constatat, toate pensiile cresc, fiindcă de la 1 ianuarie avem o creştere a punctului de pensie, de la 1785 de lei la 2032 de lei, o creştere a indemnizaţiei minime sociale, de la 1125 de lei la 1281 de lei, şi avem deja pusă în aplicare, parţial, noua lege a pensiilor care a apărut în Monitorul Oficial pe 4 decembrie, care la articolul 84, alineatul 3, ne spune că în fiecare an pensiile românilor se vor majora cu inflaţie plus jumătate din câştigul salarial mediu brut.

Aceasta este garanţia că nu se va mai întâmpla ca în alţi ani, fiind dacă vom urmări evoluţia punctului de pensie vom vedea că au fost ani în care pensiile românilor nu au crescut deloc, de exemplu între 2009 şi 2013, dar şi în 2020-2021, sau au fost majorate în luna septembrie”, a spus ministrul.

pensii, greva CNPP

Când se va face recalcularea pensiilor. Pensionarii nu vor fi puși pe drumuri. Sursa: Arhiva EVZ

Pensionarii nu vor fi puși pe drumuri

Simona Bucura-Oprescu a explicat și mecaniscul pe care îl are noua lege a pensiilor. Ea a mai declarat că pensiile se plătesc prin convenţiile cu Poşta Română până pe data de 16 a fiecărei luni. Ministrul Muncii a mai anunțat că recalcularea pensiilor va fi făcută pentru toţi românii și că aceștia nu vor fi puşi pe drumuri.

„Apoi, vom avea un moment important al aplicării legii pensiilor - septembrie 2024. Împreună cu colegii de la Casa Naţională de Pensii Publice şi colegii de la Direcţia de Asigurări Sociale din minister, acum lucrăm la finalizarea normelor de aplicare a legii 360/2023, care presupune recalcularea tuturor pensiilor românilor şi insist pe acest aspect fiindcă, cu toate că avem peste o lună de când a fost publicată noua lege, încă sunt întrebată de unii români dacă şi pensia dânşilor va fi recalculată. Da, dragii noştri! Fiecare pensie va fi recalculată.

Dumneavoastră nu veţi fi puşi pe drumuri pentru asta. Pentru asta avem, pe de o parte, un plin proces început deja de colegii noştri de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, astfel încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informaţiile pensionarilor să fie în sistem, toate acestea să fie scanate şi să avem o arhivă electronică, o bază de date electronică, iar după finalizarea normelor, şi ne dorim să fim gata cât mai rapid, legea prevede 90 de zile pentru elaborarea normelor, dar noi ne străduim să fim gata mai rapid”, a mai spus ea.

Ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu

Când se va face recalcularea pensiilor. Pensionarii nu vor fi puși pe drumuri.Sursa foto: arhiva EVZ

Pensii 2024. Când va avea loc recalcularea

Ministrul a anunțat că românii își vor primi deciziile cu pensiile recalculate în luna mai a anului 2024.

„După finalizarea lor la minister, dorim să le discutăm cu societatea românească, cu partenerii sociali, cu Comisia Europeană cu care avem acest agreement pe jalonul 214 - reforma sistemului public de pensii, după care să fie finalizat soft-ul pentru recalculare, instruiţi colegii noştri din casele teritoriale de pensii şi apoi românii vor începe, noi estimăm că undeva în luna mai a anului 2024, să îşi primească până la sfârşitul lunii august deciziile cu pensiile recalculate.”, a declarat aceasta.

Care este procedura de recalculare a pensiilor

Simona Bucura-Oprescu a mai explicat care este procedura de recalculare a pensiilor pentru români, din punct de vedere legislativ şi tehnic.

Majorarea pensiilor pe baza inflației

Când se va face recalcularea pensiilor. Pensionarii nu vor fi puși pe drumuri. Sursa Foto: Arhiva EVZ

„Elaborarea normelor, promovarea de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a hotărârii de guvern prin care se aprobă, aprobarea în guvern a normelor, soft-ul pentru recalculare, instruirea colegilor din casele teritoriale de pensii, procesul efectiv de recalculare şi, sigur, începând cu luna septembrie, pensiile recalculate ale românilor care vor aduce ceva extrem de important pentru fiecare dintre noi. Şi să ştiţi că noua lege a pensiilor este şi pentru mine, şi pentru dumneavoastră, pentru fiecare român, nu numai pentru pensionarii în plată, fiindcă noua lege a pensiilor aduce respect pentru români în sensul că, dacă ai ieşit la pensie în ani diferiţi, pe legi ale pensiilor diferite, dar ai contribuit la fel la bugetul asigurărilor sociale de stat, ai plătit acelaşi CAS, pentru contribuţii şi muncă egală vei avea o pensie egală”, a spus ministrul.

Pensii majorate și alte beneficii

Ministrul a spus că românii vor avea parte și de alte beneficii și că se vor lua în calcul și veniturile nepermanente, dar pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale.

Este foarte important să se ştie că, pe lângă bani în plus pe care îi vor primi românii datorită modificărilor legii care vor lua în calcul venitul brut, adică inclusiv acordul global, sporurile nepermanente, al 13-lea salariu, toate veniturile pentru care s-a reţinut şi virat CAS, pe lângă acestea vom avea şi acele puncte de stabilitate care încurajează şi respectă munca pentru că, pentru fiecare an lucrat în plus faţă de un stagiu de 25 de ani, românii vor primi puncte suplimentare. Datorită faptului că se vor lua în calcul şi veniturile nepermanente, dar pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale, şi datorită faptului că se vor acorda aceste puncte de stabilitate, pensiile românilor vor avea un cuantum mai mare", a mai explicat ministrul Muncii la A3.