Pelerinaj pascal la mănăstirile din Bucovina şi Maramureş

Pelerinaj pascal la mănăstirile din Bucovina şi Maramureş

Prin peisaje, tradiţii, gastronomie şi ospitalitatea oamenilor, zonele istorice ale ţării noastre reprezintă destinaţia ideală pentru a petrece o minivacanţă relaxantă alături de cei dragi.

Sărbătorile Pascale reprezintă un bun prilej pentru a petrece câteva zile în locuri unde încă se păstrează tradiţiile, unde oamenii încă acordă o atenţie deosebită vieţii spirituale, dar şi unde arta meşteşugărească populară şi gastronomia se află la loc de cinste.

Ofertele de Paşte nu sunt puţine, cele mai promovate destinaţii interne fiind, şi în acest an, Maramureş şi Bucovina, zone vestite pentru frumuseţea locurilor, dar şi pentru zecile de mănăstiri şi schituri călugăreşti care îşi aşteaptă vizitatorii să participe la slujba Învierii.

Oferte de cazare de Paşte

Pensiunile din Bucovina îşi aşteaptă turiştii cu oferte speciale pentru sărbătoarea Paştelui. De pildă, în zona Mănăstirii Humorului, cei interesaţi să evadeze departe de agitaţia unui oraş mare pot achiziţiona pachete care includ trei nopţi cu pensiune completă la un preţ de 250 de euro de persoană. Cei care vor opta pentru o astfel de minivacanţă vor avea ocazia să intre în contact cu obiceiurile şi tradiţiile satelor dimprejur, unde localnicii încă mai poartă straie populare.

Pentru această destinaţie puteţi găsi şi oferte mai ieftine. De pildă, la un preţ de 650 de lei de persoană puteţi opta pentru un pachet care include trei nopţi de cazare cu pensiune completă şi o cină tradiţională festivă, dar şi vizite la ateliere meşteşugăreşti.

Pentru un pachet care include trei nopţi de cazare cu demipensiune şi vizite la mănăstirile Putna, Dragoş Vodă, Suceviţa şi Voroneţ, dar şi la chilia unde a trăit Daniel Sihastrul, cei interesaţi vor plăti câte 400 de lei de persoană. Oferta este promovată de agenţia Best Holidays.

O altă zonă, vestită mai ales pentru bisericile sale din lemn, multe dintre ele făcând parte din patrimoniul UNESCO, este Maramureşul. Cei care vor vizita acest loc plin de istorie şi tradiţii vor plăti, pentru un pachet care include trei nopţi de cazare cu pensiune completă, 390 de lei de persoană. Oferta vine din partea agenţiei Elysse Turism şi mai include vizite la stâne, programe artistice şi folclorice şi plimbări prin satul Rona de Jos.

Tot în Maramureş, în zona Sieu, aproape de Mănăstirea Bârsana şi Memorialul Sighet, pensiunile au oferte care pornesc de la 345 de lei de persoană pentru trei nopţi de cazare şi diverse programe recreative şi culturale.

În perioada 22-25 aprilie, puteţi opta pentru un pelerinaj în zona Tismana, promovat de Basilica Travel, la un preţ de 600 de lei de persoană pentru trei nopţi de cazare cu pensiune completă.

Ne puteți urmări și pe Google News