Pedepsit cu 80 de LOVITURI DE BICI pentru că a acuzat de ADULTER o cântăreaţă, pe Twitter

Pedepsit cu 80 de LOVITURI DE BICI pentru că a acuzat de ADULTER  o cântăreaţă, pe Twitter

Un bărbat saudit a fost condamnat la trei luni de închisoare, amendă şi 80 de lovituri de bici, pentru că a acuzat de adulter, pe Twitter, o vedetă pop kuweitiană, scrie The Independent.

Bărbatul va fi închis pentru trei luni, după ce a fost condamnat pentru defăimarea unei cântăreţe kuweitiene, pe care a acuzat-o de adulter într-o postare pe Twitter.

Numele bărbatului nu a fost dat publicităţii, dar acesta a acuzat-o pe interpreta "fără a avea dovezi" că ar fi avut o aventură, scrie agenţia de ştiri saudită Sabq. De asemenea, bărbatul a publicat fotografii false cu Shams în "poziţii obscene"

Shams l-a dat în judecată, iar verdictul s-a bazat pe legea sharia, care prevede că cine acuză pe altcineva de adulter trebuie să fie biciuit.

Bărbatul, care se pare că era un solist competitior, a primit o amendă de circa 2.500 de euro.

Aproximativ 41% din populaţia de 28,3 milioane de locuitori din Arabia Saudită foloseşte Twiter, potrivit publicaţiei Business Insider,fiind vorba despre cea mai mare proporţie dintre toate ţările lumii. Ţara are, de asemenea, cei mai mulţi utilizatori de YouTube, pe cap de locuitor, comparativ cu oricare alt stat de pe glob, în ciuda faptului că există legi aspre care cenzurează internetul şi blochează accesul la mii de siteuri, din cauza conţinutului lor. La începutul lunii decembrie, un raport publicat de ziarul saudit Al-Hayat arăta că preşedintele Comisiei pentru Media Audiovizuală plănuieşte să creeze o agenţie de monitorizare a conţinutului YouTube şi a site-urile de distribuire a videoclipurilor şi înregistrărilor video.

Hassan Mesaed, un utilizator de YouTube, a declarat pentru Arab News: "Decizia de a cenzura conţinutul va limita libertatea utilizatorilor saudiţi. Noi folosim reţelele de socializare pentru a ne face cunoscute opiniile pe diferite subiecte, inclusiv cele sociale şi politice".

Ne puteți urmări și pe Google News