Polițistul părea ușor fâstâcit, întrebându-se dacă putea începe declarația cu aforismul pe care Costică, paznic la fabrica de ciment de la marginea orașului, îl tot repeta: Ascultă la mine, pe femeie o cunoști doar de la brâu în jos...

Cel interogat, autor al unui conflict conjugal, avea o față lungă, suptă și osoasă și doi ochi adânc înfipți în fundul capului. Mergea încovoiat, cu mâinile afundate în buzunarele sparte și scuipa scuipați imaginari la fiecare zece secunde.

Îți venea să-l pălmuiești fără motiv, dar cu convingerea fermă că sigur a greșit el ceva și merită.

Costică venea acasă doar să mănânce, să-și înjure și să-și bată nevasta, s-o posede trist și sălbatic, mereu la fel, cu gura înfiptă în ceafa bietei femei, după care, într-un grohăit porcesc, își trăgea pantalonii și adormea fără vise.

Iar nevasta, sărmana, stătea nemișcată ca la fotograf, cu ochi uscați de prea multe lacrimi, simțind cum i se stinge și ultima fărâmă de revoltă și curaj.

În ziua aia fusese cu băieții la terasă, se îmbătau ieftin și repede, cu bere proastă, servită în pahare de plastic. Se simțea fără de folos, ca un gândac în universul lui mic și searbăd.

Avea chef de o femeie, una care să-i frământe simțirile și să-i trezească dorința ce-i murise odată cu instalarea neputinței.

A dat peste Stela, o țigancă murdară cu haine curate, care-l iubea ieftin, la tarif de criză – 30 de lei. Cu o față acră a dezbrăcat-o.

- Doar de la brâu în jos. Așa îmi place mie.

Țiganca nu s-a împotrivit și s-a întors cu spatele cum îi era obiceiul, mută și nemișcată ca o lumânare. La 30 de lei ce pretenții să ai?

Costică a luat-o de umeri și, cu pantalonii în vine, a întors-o cu fața. Avea chef să se uite la ea. Privind-o, de la brâu în jos, a tresărit cu o zvâcnire epileptică :

- Unde ți-e părul, fă? De ce ești cheală? Stearpa dracului, marș deaci că te omor.

- Da ce vrei, mă, să cauți veverițe? Țărane, nu mai vrea nimeni curve cu blană. Pe ce lume trăiești ? Dă-mi 15 lei și cară-te, bețivanu’ dracului.

Incapabil să-și adune mințile înecate în băutură și tulburate de dinaintea fără păr a țigăncii, Costică a fugit spre casă cu gândul să-și controleze nevasta: „Dacă o prind fără păr, o calc în picioare. Înseamnă că-i curvă”, își spunea în gând, strângându-și toată furia în pumnii pregătiți de păruiala conjugală.

A găsit-o pe Ana călcând la lumina mioapă a unui bec economic.

- Ană, ia dezbracă-te, fă, de la brâu în jos, să văd cine ești!

- Costele, nu mi-e bine deloc. Hai mai bine să mănânci ceva.

- Vrei să mă îndopi, hai ? Cu burta asta zice lumea că îmi merge bine, iar eu umblu cu pantalonii rupți în fund. Dezbracă-te, n-auzi, că tengrop fără popă !

Ana și-a scos fusta și chiloții și s-a întors cu spatele.

- Ce ți-arăți fundul ca toate ștoarfele? Stai cu fața să mă conving că mai ești cum te știu.

Ana n-avea păr, iar în câteva minute era vânătă de plâns și bătaie, cu gura plină de sânge amestecat cu lacrimi și cioburi de dinți.

- Ești cheală, fă, curvo! Ai luat vecinii la rând? Cartierul? Ce tarif ai?

Ana parcă vedea moartea bătând în geam, iar urletele ei cutremurau negura nopții. Babele bârfitoare se ascundeau, tremurând în spatele vizoarelor, iar turma de vecini curajoși și guralivi se distrau pe seama bătăii în desfășurare.

Într-un final, cineva a apelat 112, iar Costică s-a trezit luat pe sus și dus la secție. Ana a refuzat salvarea și s-a dus după bărbat la poliție, plângând și implorând să nu-l lege.

Polițiștii se uitau la ea ca la o nebună și nu pricepeau cum gurai sluțită și uscată de sânge putea să implore îndurare pentru bestia ce-o cotonogise.

Costică triumfa: ce v-am zis eu că muierea-i proastă și goală la minte ? Dacă vrei să știi cine e, dezbrac- o de la brâu în jos...