Democrat-liberalii şi-au anunţat ieri intenţ ia de a-şi asuma demersurile pentru răsturnarea guvernului înaintea PSD.
În legătură cu posibilele scenarii politice ulterioare, liderii PDL s-au consultat aseară în cerc restrâns şi cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, fără a lua însă o decizie finală.
Potrivit preşedintelui PDL, Emil Boc, liberal- democraţii pregătesc o moţiune de cenzură în care să impute guvernului că „nu a anulat taxa de primă înmatriculare şi nu a returnat banii“, solicitări cuprinse în moţiunea simplă votată deja în Camera Deputaţilor. Urmează negocieri Textul moţiunii intitulate „Tăriceanu, dă banii înapoi!“ ar urma să fie finalizat şi semnat astăzi de cei 100 de parlamentari PDL. Diferenţa de 16 semnături necesare pentru ca documentul să fie depus în parlament nu a fost deocamdată negociată cu celelalte partide, însă PDL mizează, cel puţin declarativ, în special pe sprijinul PSD. „Ne aşteptăm de la PSD şi PRM să susţină acest demers, întrucât au votat şi moţiunea simplă a PDL pe aceeaşi temă“, a spus Boc.
Liderul PSD, Mircea Geoană, s-a arătat „deschis pentru o discuţie serioasă“ cu condiţia „să vorbim de anticipate şi de căderea guvernului“. Pentru premierul Călin Popescu-Tăriceanu, pe de altă parte, moţiunea de cenzură a PDL „nu vrea decât să convingă pe toţi românii că face politică populistă“.