Dâmbovița: PDL reclamă violențe asupra candidatului la primăria Dragomirești

Dâmbovița: PDL reclamă violențe asupra candidatului la primăria Dragomirești

Candidatul PDL la primăria comunei Dragomireşti,(Dâmboviţa), Cristian Doiță, a fost agresat verbal şi fizic de un grup de pesedişti, instigaţi de actualul primar social-democrat, Dragoş Vlădulescu, acuză organizaţia democrat-liberalilor Dâmboviţa, condusă de Florin Popescu.

"Sarabanda agresiunilor la care sunt supuşi candidaţii PDL Dâmboviţa atinge cote de o gravitate deosebită. Astfel, în noaptea de 18-19 mai, Cristian Doiţă, care a intrat în cursa pentru fotoliul de primar în comuna Dragomireşti din partea PDL,a fost agresat verbal şi fizic de un grup de opozanţi PSD, instigaţi de actualul primar social-democrat, Dragoş Vlădulescu. Totodată,au fost distruse toate materialele electorale ale candidatului nostru şi ale PDL", se arată într-un comunicat trans mis de PDL Dâmbovița. Democrat liberalii susţin că au anunţat incidentul la 112, iar Poliţia s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări.

''De asemenea, sesizăm Biroul Electoral Judeţean şi vor fi depuse plângeri împotriva primarului violent şi a acoliţilor acestuia'', se mai arată în comunicatul PDL Dâmboviţa, în care se amintește că, în aceeași comună, la alegerile locale din 2008, un membru PDL a fost omorât de "un grup violent de militanți, membri și simpatizanți ai PSD".

Ne puteți urmări și pe Google News