„(…)intenția  Ministrului Culturii este să creeze un produs de marketing, un revelator pentru evenimentul Brâncuși, iar nu aceea de a-i găsi lui Brâncuși un echivalent cultural printre noi. Alegerea Irinei Rimes este una extrem de eficientă, fiindcă ea nu se adresează nici celor convinși de mărețialui Brâncuși și nici celor irecuperabili, ci unui segment care poate fi încă activat, fie și circumstanțial.

Iar acest segment este reprezentat de un public cu o cultura medie, dar dinamică, de tipul celui selectat în jurul muzicii pop și al Vocii României. Un asemenea public imens, care nu este nici manelist, dar nici witgensteinian, trebuie sensibilizat de cineva care vorbeste aceeași limba și nicidecum de comunicatori în idiomuri de nișă”, a arătat istoricul de artă într-o postare pe Facebook.

El a precizat că nominalizarea unei personalități din elita culturală, precum Andrei Pleșu ar fi fost apreciată doar de un grup restrâns de iubitori de artă, oameni care știu cine este Brâncuși, îi cunosc opera și valoarea. Șușară susține că Irina Rimes se manifestă într-un spațiu public, dinamic, populat de oameni tineri și deschiși la fenomenul cultural.