Evenimentul Zilei > Social > Paul Gherasim: „Pictorul vorbește prin tăcere”
Paul Gherasim: „Pictorul vorbește prin tăcere”

Paul Gherasim: „Pictorul vorbește prin tăcere”

Pictorul Paul Gherasim este un om care deține o taină. Cea a tăcerii, a puținătății vorbelor. El respinge dintru început faptul că despre artă trebuie să se discute ca și cum aceasta ar fi o religie.

A văzut lumina zilei într- un sat din preajma Sucevei, într-un loc unde oamenii erau credincioși. Bunicii săi nu știau carte, dar aveau o învățătură mult mai adâncă. Ei țineau foarte mult la cuvânt. De aceea vorbeau puțin. De la aceștia a învățat și maestrul Paul Gherasim să fie puțin la vorbă. Dacă a rostit o dată da, consideră că a doua rostire ar anula-o pe cea de dinainte.

„Hristos a Înviat!”…

… acestea au fost cuvintele cu care maestrul ne-a întâmpinat. „Ce bucurie să ne revedem în pragul acestei sărbători a sărbătorilor! În mormântul rămas gol s-a aprins lumina. Lumina sfântă a Învierii luminează întreaga Creație. Acum, toată suflarea, făptura, dă slavă Domnului. Privighetoarea a făcut din suspinul ei din noapte, în așteptarea zilei, cântec de slavă. Natura e înveșmântată în alb, «florile dalbe, flori de măr» înmiresmează grădina. Cinci stropi de porfiră așteaptă, în jurul celor cinci petale albe, să se transforme în floare. Străvezimea frumuseții lui Dumnezeu e în fiecare semn al Creației sale, iar pictorul așteaptă în fața unei pânze albe să descopere, în tăcere, o urmă de pictură”, susține maestrul căruia nu ai cum să te împotrivești. Cuvintele sale sunt puține, dar esențiale. De fapt, o vorbă veche spune chiar așa: <>”.


FOTO:  Eu nu caut să fac din pictură ceva ce depășește condiția care este dată



Lumină și aer

Tăcerea spune ce vede ascultarea, își continuă Paul Gherasim pledoaria pentru tăcere. „Sub vălurile albului sunt licări de pictură. Straturi de lumină și aer. Pe urmele așteptării, doar clipire. Pictorul este un arheolog, în căutare de urme. Acoperite sunt urmele înaintașilor. Ele stau înaintea noastră. Pictura este o lucrare a minții care vede prin ceea ce sufletul luminează. Pictorul vorbește prin tăcerea picturii. Prin vederea sufletului, mintea devine simțitoare, are în față pagina albă a conștiinței. Gust are vederea prin lumina darului”. Deosebite sunt darurile și cel al pictorului este al gustului, dar al deosebirii. Când omul a început să dea nume celor văzute a fost nevoit să deosebească înfățișarea fiecăruia, crede cu tărie maestrul Gherasim. „Pictura e scriere, e început al tuturor semnelor. Cele dintâi semne ale picturii au fost descoperite în întunericul unor peșteri.


FOTO:Au urmat mii de ani în care pictorul a lucrat în grădinile luminoase ale Orientului



Pe pereții acestora au rămas desenate animale de o frumusețe neîntrecută. Au urmat mii de ani în care pictorul a lucrat în grădinile luminoase ale Orientului, în palatele împăraților Chinei. A venit vremea când din nou au intrat în peșteri, în interiorul catacombelor. Acolo s-a pus început picturii creștine”, afirmă maestrul Gherasim. Între anii 1300-1500, omul a uitat că Dumnezeu este măsura tuturor lucrurilor; a voit ca el să fie măsura. „A fost o întoarcere la păgânitate, un mers de-adevăratelea. Pictorii Renașterii dobândiseră statutul de artist liberal, ei se întreceau prin orgolii și invidii. Dar, lecția vieții rămâne sub tăcere, adânc grăitoare. În prima sală cu pictură din Pinacoteca Vaticanului te întâmpină, la început, câteva icoane ortodoxe și anonimi, socotite primitive. E cea mai bună lecție a înaintașilor”, conchide Paul Gherasim.

„Numai cu ajutorul lui Dumnezeu ajungi la răspunsuri”

Pictura a atins în zilele noastre un prag limită. La această concluzie a ajuns maestrul Paul Gherasim. „Nici nu mai este vorba de un chip al omului, de o vedere a naturii ca frumusețe, ca poezie. Astăzi, chipul omenesc este schimonosit. Este mult zgomot și violență, chiar și în pictură. Arta ca încercare este și un mijloc de promovare a unei ideologii împotriva tradiției. E foarte greu să deosebești binele de rău. Nu înseamnă să descoperi numai contrariile. Contrariile adevărate nu sunt contrariile alb și negru, ci e albul și doar o pată pe alb, e începutul răului și este greu de deosebit. E o pagină albă a conștiinței pe care se așază sufletul. Albul este lumina”, spune pictorul.


FOTO: Pictura a atins în zilele noastre un prag limită. La această concluzie a ajuns maestrul Paul Gherasim



Numai cu ajutorul lui Dumnezeu poți să ajungi la răspunsuri. Este important să-ți cunoști limitele, să știi cât poți, și mai ales când nu mai poți, crede cu tărie Paul Gherasim. „Ca să ajungi să-ți dai seama cu adevărat unde te afli în experiența ta trebuie să cauți să înveți toată viața. Viața este un studiu permanent, dar studiul acesta îl faci prin darul pe care ți l-a dat Dumnezeu. Împlinirea acelui dar cere o experiență de o viață. Acest lucru se întâmplă ca să-ți dai seama că atunci când înaintezi spre bine se cere să ai cunoștință de neajunsurile tale. Adică, să-ți dai seama că nu poți mai mult și să spui: «Ajută-mă Doamne! Nu pot mai mult!»”, mărturisește maestrul Gherasim. Oamenii, în trecut, când aveau toți câte ceva de făcut din ceea ce au învățat și moștenit de la înaintași, aveau un dar. „Unii aveau darul de a fi dascăli, alții tâmplari, pietrari. Toți își foloseau darurile prin meșteșuguri. Oamenii erau lăsați să slujească unii altora și adesea dintre acei oameni au fost unii care au reușit mai mult. Lumina pe care o descoperim în natură își are izvorul în lumina neapropiată. Lumina cuvântului lui Dumnezeu, lumina logosului”, spune pictorul.


Pictorul transpune, nu imaginează. În fața naturii, pictorul este cuprins de mirare, crede că e un copil, uită de sine, el vede în natură lucruri care ele însele îl privesc


Lumina Învierii

Ce se poate spune despre condiția pictorului laic care a ieșit din atelierul său în natură? „Ei bine, doar luminat din lumina credinței mai are ceva de spus, descoperind că ce are de spus rămâne ca și la început să se inspire din străvezimea frumuseții lui Dumnezeu. Într- un fel suntem între cele două condiții ale picturii, condiția picturii legate de biserică și condiția picturii rămase în această lume în care, cum spuneam, și natura parcă devine străină omului. Lumina credinței a sclipit mereu. Ea luminează mintea și sufletul pictorului pentru a mai însemna pe pânza albă pe care o are la început în față ceva care să însemne o urmă de simțire și de gândire, de cugetare asupra slujirii sale, pentru că Dumnezeu a dăruit pictorului un dar, care este al vederii. Iar această vedere are lumina Învierii”, spune maestrul, și a naturii, și a omului… „Nu e ușor să transpui în cuvinte ceea ce vezi. Pictorul vorbește mai mult prin tăcere. Prin răbdarea de a lăsa timp cugetului să se trezească în fața frumuseții naturii de care am tot vorbit”, încheie maestrul.

Marea carte a naturii rămâne manualul pictorului

foarte greu să afli răspuns la un fapt care s-a petrecut cândva, când un grup de pictori a simțit nevoia să iasă în natură. Maestrul Paul Gherasim ne-a luminat însă: „A fost o vreme când pictorii au schimbat șevaletul de atelier cu cel de câmp, au ieșit din atelier și au intrat, au reintrat, în natură. Ei aveau din nou în față modelul. Pictorul vorbește prin tăcere, prin tăcerea picturii. În fața unei pânze albe și a modelului său, el așteaptă ca tăcerea să-i vorbească despre ce vede ascultarea. Marea carte a naturii rămâne manualul dintotdeauna al pictorului. În ea sunt cuprinse canoanele eliberatoare de neștiință, sunt cuprinse legile, principiile și tainele Creației”, spune maestrul. Deosebite sunt darurile, iar darul pictorului spre împlinire are de trecut un prag, cel al gustului, o pregustare a vederii. „Acum 30 de ani, cinci pictori, de diferite vârste, am hotărât să ne întâlnim într-o grădină, să prindem clipele în care începeau să înflorească merii. Nu am luat cu noi decât pânze mici și caiete de desen, culori în ulei și acuarele. A doua zi, după răsăritul soarelui, eram sub ramurile merilor. Albinele, mai harnice, trezeau, pe rând, mugurii cu o scurtă sărutare. Nouă nu ne rămânea decât mirarea. Era ceea ce și urmăream, să uităm de școală și de noi totodată. Era o probă grea, aproape mistică. Am încercat să transmitem pe pânzele și caietele noastre aceste însemne ale Creației. Eram răpiți de tainele frumuseții și de mireasma aerului. Vedeam cum albina culegea din floare, dulce primăvară. Cel dintâi geometru, cum o numea Sf. Vasile, care desenase în ceară hexagonul. În cea dintâi zi a omului, sub mărul în floare, din mijlocul grădinii albina i-a dăruit un fagure”, ne-a spus pictorul Paul Gherasim.


FOTO: Paul Gherasim