„ROMPETROL”. Prezent la Tribunalul București, unde urma să fie audiat în dosarul „Rompetrol”, omul de afaceri Dinu Patriciu a precizat că președintele Traian Băsescu ar fi mințit într- o declarație făcută pe postul de televiziune B1.
Concret, Patriciu a arătat că, „la un moment dat, în dosarul «Rompetrol», se va face referire la controversata discuție telefonică dintre șeful statului și jurnalistul Sorin Roșca Stănescu”. Potrivit lui Dinu Patriciu, „declaraţia preşedintelui care a susţinut că Roşca Stănescu l-a rugat să intervină în ancheta din cazul «Rompetrol» nu este adevărată”.
Omul de afaceri a ținut să sublinieze că el cunoaşte persoane care au aistat la discuţia telefonică dintre cei doi și pot confirma că declaraţia lui Băsescu este falsă. Între timp, magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au stabilit, pe 7 octombrie, primul termen în procesul intentat de Sorin Roșca Stănescu președintelui Băsescu.