Patimile rugbistului Bogdan

Patimile rugbistului Bogdan

Tânărul sportiv legitimat la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, accidentat grav la coloană miercuri, este încurajat de colegi, care se roagă ca el să nu rămână paralizat. Medicii sunt însă pesimiști.

Verdictul preliminar dat în cazul rugbistului Bogdan Grădinaru (tânărul de 19 ani care s-a accidentat grav la coloană, în timpul unui meci disputat miercuri în Divizia Naţională şi care a fost operat joi la Timişoara), paralizie de la brâu în jos, nu le-a răpit speranţele colegilor săi.

Florin Bălan, antrenor secund la CS MVT Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, gruparea la care este legitimat Bogdan, crede că sportivul va putea merge din nou.      

Recuperare în Germania

„Doctorii ne-au spus să avem răbdare încă 72 de ore după operaţie, după care vor da un nou prognostic. Îmbucurător este faptul că băiatul a trecut de la intubare la respiraţie cu masca. Acest lucru ne dă speranţe. Noi îl ştim ca fiind un om puternic şi optimist, de aceea credem că îşi va reveni”, ne-a declarat tehnicianul.

Contactul care a provocat accidentarea s-a petrecut chiar în faţa lui Bălan, iar antrenorul a încercat să aducă lămuriri: „Neşansa a făcut ca jucătorul nostru să facă răsucirea mai încet şi să fie prins într-o poziţie nefericită”.

Conducerea clubului îi va asigura jucătorului condiţii de recuperare în străinătate. „Marţi vom şti mai bine care este starea jucătorului. Căutăm soluţii pentru a-l trimite la recuperare la o clinică din Germania”, a zis Bălan.        

„Leziunile sunt ireversibile”

În schimb, medicii de la spitalul din Timişoara în care se află internat Grădinaru nu sunt la fel de optimişti. Când a ajuns în oraşul de pe Bega, specialiştii i-au pus următorul diagnostic lui Bogdan: tetraplagie nivel C5, leziune medulară complexă, luxaţie C4-C5 grad III.

Operaţia, care a durat şase ore, a constat în scoaterea discului care era rupt, reducerea luxaţiei şi fixarea, cu ajutorul unei plăci speciale, a vertebrelor C4-C5. A urmat însă un prim verdict, descurajant.

„Pacientul nu îşi va putea mişca deloc membrele inferioare, va rămâne invalid. Medicul său curant crede că leziunile suferite sunt ireversibile”, ne-a spus Liana Dacilescu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara.

Posibilitatea ca, pe viitor, după multe ore de recuperare, Bogdan să îşi poată folosi picioarele pare doar o iluzie pentru specialişti.        

Mesaj din partea coechipierilor

CS MVT Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad are programat astăzi, de la ora 11.00, pe teren propriu, meciul cu „U” Cluj, partidă din runda secundă a Grupei A din Divizia Naţională. Jucătorii gazdelor vor ieşi pe teren cu tricouri pe care se va putea vedea poza colegului lor aflat în spital, alături de mesajul „Suntem alături de tine, Bogdan!”.

Dacă îi vor învinge pe clujeni, arădenii îi vor dedica succesul lui Bogdan Grădinaru. Victoria ar fi însă infinit mai puţin importantă decât cea pe care tânărul rugbist născut în Braşov are şanse, măcar teoretice, să o repurteze după ce a trecut printr-o săptămână a patimilor.      

REMUȘCĂRI

„Antrenorul Șerban se consideră vinovat”

Cătălin Fercu, unul dintre coechipierii lui Bogdan Grădinaru, îşi doreşte ca, de Sărbătorile Pascale, să aibă loc o minune, iar colegul său să-şi revină. „Am înţeles că Bogdan are şanse să nu rămână paralizat, pentru că măduva nu e ruptă, ci tasată. E un băiat cuminte, prietena lui e rugby-ul!”, ne-a spus Cătălin.

În lotul grupării arădene, atmosfera este apăsătoare: „Suntem căzuţi... Am plâns când am aflat că Bogdan ar putea rămâne paralizat. Deşi nu i se poate reproşa nimic, antrenorul Ovidiu Șerban se consideră vinovat, pentru că l-a băgat pe jucător pe teren”.

Fercu consideră că, în rugby-ul românesc, câştigurile nu sunt pe măsura pasiunii şi a riscurilor pe care sportivii şi le asumă meci de meci: „Salariile sunt prea mici, mult mai mici faţă de fotbal, de exemplu”. (Florin Pater)

Ne puteți urmări și pe Google News