Păţeşte Ando ca în 2008?

Păţeşte Ando ca în 2008?

Echipa de fotbal CFR Cluj, campioana "en-titre" a României, nu se regăseşte în noul sezon.

După ce au pierdut Supercupa României în urmă cu o săptămână, fiind învinşi la penalty-uri de Dinamo, "feroviarii" din Gruia au început cu stângul şi noua ediţie a Ligii I. CFR Cluj n-a reuşit decât un rezultat de egalitate, scor 1-1, în partida de pe teren propriu cu Gaz Metan, disputată sâmbătă seară, în prima etapă a Ligii I. Gazdele au fost conduse la pauză, dar au reuşit să evite înfrângerea graţie golului înscris de atacantul grec Pantelis Kapetanos, marcatorul de serviciul al clujenilor. Dacă ardelenii nu se vor redresa în următoarele meciuri, Ioan Andone ar putea păţi la fel ca în 2008, când a fost demis de la CFR chiar înainte de startul în gupele Ligii Campionilor, deşi reuşise eventul în ediţia trecută de campionat. La nivel declarativ, şefii campioanei îl susţin pe "Fălcos", dar la fel au procedat cu toţi antrenorii pe care, apoi, n-au ezitat să-i dea afară. "Lucrurile sunt foarte simple, dacă n-am rezultate, plec", spunea Andone zilele trecute.

"Fălcosului" i-au cedat nervii

La sfârşitul meciului cu Gaz Metan Mediaş, Ioan Andone şi-a vărsat nervii pe reporterul postului de televiziune Digi Sport, care i-a luat un interviu. "Fălcosul" a luat foc în momentul în care a fost întrebat dacă se teme că va fi demis. "Ia lăsaţi-mă cu astea, nu mai dau interviuri dacă mă întrebaţi aşa ceva!", a izbucnit tehnicianul, care s-a arătat iritat şi când i s-a amintit că CFR a pierdut Supercupa României: "Atunci nu am pierdut, am făcut egal! Să vorbim civizilat".

Ne puteți urmări și pe Google News

Decisive pentru Ioan Andone vor fi meciurile din preliminariile Ligii Campionilor. Pe la "colţuri" se vorbeşte tot mai insistent că, dacă formaţia din Gruia va rata accederea în grupele competiţiei, "Fălcosul" va fi înlocuit cu portughezul Augusto Inacio, fostul "principal" al echipei FC Vaslui.