Paștele vine cu scumpiri în serie la lactate. Cât vor plăti românii pentru un kilogram de brânză

Paștele vine cu scumpiri în serie la lactate. Cât vor plăti românii pentru un kilogram de brânză Cum puteți păstra brânza proaspătă mai mult timp. Sfaturi simple și utile. Sursa: Arhiva EVZ

Reducerea subvenției de stat pentru fermieri va avea ca efect o creștere a prețurilor la lactate în magazine, de sărbătorile pascale. În era post-Brexit, România a urcat pe locul 2 în UE la creșterea ovinelor și caprinelor.

Paștele vine cu scumpiri în serie la lactate. Telemeaua proaspătă de oaie ar urmă să se scumpească cu peste 10%, până la Paște, avertizează fermierii.

Paștele vine cu scumpiri în serie la lactate. Ministerul Agriculturii a înjumătăţit subvenţia fermierilor

Ministerul Agriculturii a înjumătăţit subvenţia fermierilor, în contextul în care prețul cerealelor şi al medicamentelor pentru animale a fost deja majorat.

Anul trecut, crescătorilor de oi și capre li se oferea un ajutor de circa 20 de lei pe cap de animal. Însă anul acesta ei vor primi doar 10 lei, relatează Gândul. Astfel, după înjumătăţirea plafonului pentru subvenţiile plătite din bugetul național, fermierii au anunțat scumpiri ale produselor cu minim 10%.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Scumpirea este o consecință logică și datorită faptului ce cerealele s-au scumpit. Și datorită faptului că medicamentele s-au scumpit. (…) Faptul că în plină pandemie și în plină criză înjumătățești acei bănuți, care oricum erau foarte puțini, mi se pare o atitudine anti-românească”, a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba, Horia Moruțan.

România, pe locul 2 în UE la creşterea ovinelor şi caprinelor

Acum un kilogram de telemea proaspătă de oaie costă la poarta fermei în jur de 18 lei. Până de Paşte preţul va ajunge la 20 de lei, precizează reprezentanţii Asociaţiei crescătorilor de ovine şi caprine Mărginimea Răşinari. Ciobanii din Sibiu anunță că în magazine, românii vor plăti chiar și 30 de lei pentru acest produs.

După Brexit, România a ajuns pe locul 2 în Uniunea Europeană (UE) la creşterea ovinelor şi caprinelor, cu un efectiv de circa 12 milioane de animale. Afacerea cu oi se bazează în special pe exportul de animale vii în ţările arabe, românii nefiind amatori de carne de oaie. Ei consumă această carne doar în preajma Paștelui.

Guvernul britanic va relaxa restricțiile vamale post-Brexit, de teama rafturilor goale

Autoritățile britanice au în plan relaxarea unei părți din restricțiile vamale impuse post-Brexit, în ceea ce privește importurile de alimente și alte produse esențiale din Uniunea Europeană.

Această decizie se bazează pe faptul că Guvernul britanic vrea să evite o eventuală penurie și rafturi goale în magazine, informează The Guardian.

De la 1 ianuarie au intrat în vigoare noile reguli de la graniță post-Brexit. Acestea au afectat serios exportatorii din Regat. Unii au ajuns la concluzia că există costuri prea mari pentru comerțul cu UE. Autoritățile de la Londra au motive să se teamă că și exportatorii europeni de alimente se vor confrunta cu aceeași situație.  Întârzierile în aprovizionarea cu alimente din Europa ar reprezenta un dezastru pentru Marea Britanie, conchide publicația.