Partidul Verde critică planul de a transforma Parcul Bucegi într-un parc de distracţii

Partidul Verde critică planul de a transforma Parcul Bucegi într-un parc de distracţii

Partidul Verde dezaprobă intenţia ministrului Elena Udrea de a transforma Parcul Natural Bucegi într-un parc de distracţii, reprezentanţii acestei formaţiuni susţinând că „rezervaţia naturală din munţii Bucegi nu trebuie tratată cu un parc oarecare din Bucureşti, unde camarila politică a PD-L are interese majore de afaceri, aşa cum a fost şi cazul Parcului Bordei”.

Într-un comunicat de presă, Partidul Verde susţine că „în timp ce multe dintre staţiunile turistice se află într-o stare deplorabilă din punct de vedere al infrastructurii si facilităţilor, Ministerul Dezvoltării, în loc să se ocupe de redresarea lor prin alocarea fondurilor necesare, se ocupă cu dirijarea fondurilor în interesul aşa-zişilor afacerişti de carton care vor vrea să pună în practică staţiunile de lux ale clientelei politice din preajma dnei ministru Udrea. ,,Nu suntem de acord ca Parcul Natural Bucegi, un monument al naturii ţării noastre, să devină un loc poluat cu vile şi locuri de grătare. Nici la munte nu mai putem respira aer curat din cauza clientelei politice şi a ignoranţei celor care ne conduc. Mediul a devenit o monedă de schimb pe care o folosesc tot mai mult politicienii noştri, fără a se gândi la viitorul nostru şi al copiilor” a declarat Antonio Momoc, prim-vicepreşedintele Partidului Verde.   Peste 5.000  de locuri de cazare în hoteluri, vile şi pensiuni, mai multe pârtii de schi, piscine, ştranduri, capacităţi de trasport pe cablu, un helioport, o sală de sport cu 200 de locuri, un Centru Naţional de pregătire olimpică vor fi investiţiile pe care au de gând să le facă pdl-iştii dâmboviţeni în zona Peştera – Padina din inima Parcului Natural Bucegi. Proiectul este  realizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi va prinde viaţă cu bani alocaţi de Ministerul Dezvol­âtării Regionale şi Turismului condus de Elena Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News