Unitatea pentru Integritate, înfiinţată de autorităţile internaţionale din tenis pentru a lupta împotriva corupţiei, a intrat în alertă după ce o casă de pariuri a anunţat că s-a mizat de către o singură persoană suma de 350.000 de lire sterline pe victoria în trei seturi a austriacului Jürgen Melzer în faţa sud-africanului Wayne Odesnik, în primul tur la Wimbledon, scrie presa britanică.
Betfair a anunţat că pentru meciul respectiv au fost înregistrate pariuri în valoare de aproximativ 650.000 de lire sterline cu două ore înainte de începerea partidei, şi alte 400.000 de lire sterline în timpul înfruntării. Cea mai mare parte a banilor a fost mizată pe victoria lui Melzer, care a câştigat, ieri, cu scorul de 6-1, 6-4, 6-2.
Mulţi dintre operatorii de pariuri, printre care Ladbrokes şi Paddy Power, au blocat meciul.
Partida dintre Melzer şi Odesnik era considerată una de importanţă redusă, de tipul celor la care mizele nu depăşesc de obicei 10.000 de lire sterline.
Unitatea de Integritate îşi va concentra atenţia asupra posibilităţii ca pariorii să fi primit informaţii din interior. Odesnik suferise luni o accidentare minoră, dar a insistat că nu are probleme în ceea ce priveşte meciul cu austriacul. Sud-africanul a precizat că nu a spus nimănui despre această accidentare şi nici nu a fost contactat de vreo persoană care ar fi putut aranja pariurile. „N-am nicio idee despre ceea ce se întâmplă. Sunt tânăr, am un viitor frumos în faţă şi nu voi face nimic riscant”, a spus Odesnik.
CITIŢI ŞI: